Carlos Alcaraz, după ce a fost eliminat în turul trei la Miami: 'Mă voi întoarce acasă, îmi voi limpezi mintea şi îmi voi reîncărca bateriile'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 23-03-2026 08:30

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Numărul 1 mondial, Carlos Alcaraz, a fost eliminat încă din turul al treilea al turneului Masters 1000 de la Miami (Florida, Statele Unite) de către americanul Sebastian Korda, care s-a impus cu scorul de 6-3, 5-7, 6-4.

Spaniolul în vârstă de 22 de ani, câştigător al Openului Australiei în ianuarie, a fost surprins de jucătorul de pe locul 36 mondial, în vârstă de 25 de ani, care îl învinsese doar o singură dată în cinci confruntări, scrie news.ro.

Câştigător al turneului din Florida în 2022, Alcaraz a fost eliminat încă din turul al doilea anul trecut. Poziţia sa de nr. 1 mondial nu este în pericol la finalul competiţiei, chiar dacă nr. 2 Jannik Sinner câştigă.

După ce a câştigat titlurile de la Melbourne şi apoi de la Doha (ATP 500) la începutul sezonului, Alcaraz va încheia „dubla Sunshine” americană fără niciun trofeu, după ce a pierdut în faţa rusului Daniil Medvedev în semifinala de la Indian Wells săptămâna trecută.

„Mă voi întoarce acasă, asta îmi doresc cu adevărat. Nu ştiu cât timp de odihnă îmi va acorda echipa mea, dar am nevoie să mă relaxez alături de familie şi prieteni pentru câteva zile. Se apropie sezonul pe zgură, cu turnee foarte frumoase pe care abia aştept să le joc. O să-mi limpezesc mintea, o să-mi reîncarc bateriile şi o să revin în formă”, a declarat Alcaraz după meci.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri