Plenul Senatului l-a validat, luni, în calitate de membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pe judecătorul Marian Budă, ca urmare a încetării calităţii de membru al CSM, prin pensionare, a judecătorului Mariana Ghena, până la alegerea unui nou membru.
S-au înregistrat 85 de voturi "pentru", 26 "împotrivă" şi 10 abţineri.
Comisia juridică a adoptat, cu majoritate de voturi, un raport favorabil privind validarea unui membru interimar al CSM, în persoana judecătorului Marian Budă.
"Atunci când încetează calitatea de membru al CSM, în unul din cazurile prevăzute de lege - în cazul de faţă, ca urmare a pensionării până la alegerea unui nou membru - interimatul va fi asigurat de judecătorul sau procurorul care a obţinut numărul următor de voturi, în cadrul alegerilor desfăşurate potrivit legii. În virtutea validării alegerilor din 2016 şi ca urmare a solicitării CSM, Senatul a fost solicitat pentru a valida alegerea ca membru interimar a judecătorului Marian Budă, până la alegerea unui nou membru la nivelul ÎCCJ. Este un gest de responsabilitate, un vot care a fost organizat cu sprijinul preşedintelui Senatului, în cadrul unei proceduri în cadrul unei sesiuni extraordinare a Senatului tocmai pentru a oferi plenului CSM posibilitatea să lucreze şi să adopte decizii în plen cu reprezentanţi validaţi din partea tuturor instanţelor care sunt reprezentate la nivelul plenului CSM", a precizat, în plen, preşedintele Comisiei juridice, senatorul Iulia Scîntei, potrivit Agerpres.
În intervenţia sa, liderul grupului parlamentar USR, senatorul Radu Mihail, a afirmat că Senatul nu ar trebui să valideze o situaţie "anormală" în cadrul CSM.
"Această solicitare pe care am primit-o nu vine din partea plenului CSM (...). Procedura ca atare nu este corectă, nu înţeleg cum Comisia juridică a ajuns la o astfel de concluzie, că putem merge înainte în plen cu a valida sau nu o astfel de propunere (...). Nu ar trebui noi, ca Senat, să validăm o situaţie anormală în cadrul CSM. Grupul parlamentar USR nu va vota o astfel de hotărâre", a susţinut Mihail.
Senatul a validat un nou membru al CSM - Doar USR ar fi dorit continuarea blocajului la vârful justiției
București
6°C
Articole Similare

995
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
995

2.241
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.241

3.754
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
3.754

1.968
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
1.968

3.669
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.669

1.946
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
1.946

2.200
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
2.200

1.820
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.820

1.815
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.815

3.302
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
3.302

88
Tanczos Barna, la Budapesta: Am discutat cu Péter Szijjártó despre modul în care putem aprofunda cooperarea, stimula economiile celor două state şi răspunde provocărilor de securitate şi energetice
88

5.562
Guvernul Bolojan ia împrumut 500 de milioane de euro de la Banca Europeană: Se construiește o autostradă
5.562

3.821
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.821

















Comentează