Compania Selgros Cash & Carry România a donat, în perioada 15 - 28 noiembrie, peste 28.000 de porţii de porţii de mâncare caldă cadrelor medicale din 20 de spitale care tratează pacienţi de COVID-19, a anunţat societatea comercială, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.
Acţiunea s-a desfăşurat în toate oraşele în care există magazine Selgros, iar printre beneficiari s-au aflat: Spitalul Municipal Aiud, Spitalul Judeţean de Urgenţe Bistriţa, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Braşov, Spitalul Universitar Bucureşti, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Craiova.
Conform sursei citate, meniurile zilnice oferite cadrelor medicale au fost pregătite la Pauza Mică, iar acţiunea a fost sprijinită de partenerii Selgros - Smithfield România, Clas Interprod, Sole Mizo România, AAylex Distribution şi Makedonia Food.
"În prezent, ne luptăm cu cel mai dur val COVID de până acum, de aceea în această toamnă am extins campania noastră de responsabilitate socială la nivelul tuturor oraşelor în care suntem prezenţi. Ne exprimăm recunoştinţa faţă de cadrele medicale şi faţă de eforturile lor, mai ales având în vedere că sunt sub presiune de aproape doi ani. Selgros rămâne alături de comunităţile din care face parte şi suntem fericiţi să contribuim la a le face viaţa mai uşoară celor care luptă pentru viaţa semenilor noştri", a declarat directorul general al Selgros România, Robert Hellwagner.
Iniţiativa face parte din campania "Din Pasiune pentru Oameni", demarată de Selgros în primăvara anului 2020 şi în cadrul căreia au fost donate, în fiecare lună, 25.000 de porţii de mâncare cadrelor medicale şi angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din Bucureşti, Craiova, Timişoara, Baia Mare, Cluj-Napoca, Suceava şi Braşov.
Selgros Cash & Carry România a donat peste 28.000 de porţii de porţii de mâncare caldă cadrelor medicale din 20 de spitale care tratează pacienţi de COVID-19
București
2°C
Articole Similare

1.292
Alertă pe piața energiei: prețul petrolului explodează pe fondul conflictului din Strâmtoarea Ormuz
1.292

1.807
FOTO Afaceri ilegale cu trufe și fructe de pădure, descoperite în urma unor controale comune ale Gărzii de Mediu, ANAF şi Poliţiei: ce nereguli grave au descoperit inspectorii
1.807

7.043
Oamenii de afaceri îl iau tare pe Ilie Bolojan după ce consumul a scăzut cu 25% în România: E un indicator esențial pentru economie
7.043

3.542
O alianță improbabilă între două superputeri rivale prinde contur: Experții vorbesc despre începutul unei noi ordini mondiale
3.542

674
Ministrul Agriculturii anunță motorină la 4 lei pentru fermieri: Se vor da tichete speciale
674

459
Uniunea Europeană reacționează la scumpirea gazelor: Ce măsuri se iau în calcul pentru protejarea consumatorilor
459

32
A doua zi a Digital Innovation Summit Bucharest 2026: inteligența artificială, reziliența digitală și impactul noilor tehnologii asupra societății și economiei
32

32
Ministrul Energiei s-a întâlnit cu reprezentanţii angajaţilor Complexului Energetic Oltenia,care au contracte de muncă pe perioadă determinată
32

52
Centrul Naţional de Coordonare în domeniul Securităţii Cibernetice a găzduit miercuri NCC Day, la Palatul Parlamentului
52

58
Virgil Popescu îi cere comisarului european pentru energie să susţină creşterea protecţiei infrastructurii offshore din Marea Neagră: ”Neptun Deep” nu este doar un proiect naţional, este un proiect european de securitate energetică
58

6.293
Lovitură pentru industria românească: Azomureș anunță concedieri colective și conservarea combinatului
6.293

3.306
Adrian Negrescu explică de ce cheltuielile statului cu bugetarii cresc în 2026 în ciuda concedierilor: Se va simți puternic spre finalul anului!
3.306

5.398
Dan Șucu a dat o adevărată lovitură financiară în București Afacerea uriașă lansată de patronul Rapidului chiar lângă Herăstrău
5.398

















Comentează