Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de luni un proiect de ordonanţă de urgenţă privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, aferente Politicii Agricole Comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023 - 2027 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării.
"Prin prezentul act normativ se urmăreşte stabilirea cadrului financiar general pentru gestionarea în lei şi euro a asistenţei financiare nerambursabile alocate României pentru implementarea Politicii Agricole Comune, prin Planul Strategic PAC 2023 - 2027, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2022)8783 din 7 decembrie 2022, denumit în continuare PS 2023 - 2027, precum şi a prefinanţării şi cofinanţării aferente acestei asistenţe, în vederea asigurării unui management financiar eficient al fondurilor provenite din Fondul European de Garantare Agricolă şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală pentru perioada de programare 2023 - 2027", se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Şedinţă de Guvern - pe agendă ordonanţa privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile din agricultură
Articole Similare

96
VIDEO Ilie Bolojan vrea ca demnitarii să treacă peste decizia CCR: Anunță că-și va publica declarația de avere
96

221
Cât se mai poate împrumuta România? Bolojan: 'România va continua să ia credite, dar important este să reducem dobânzile'
221

561
VIDEO Anunțul-cheie făcut de Bolojan pe tema referendumului din Capitală: 'Vom avea o soluție în zilele următoare'
561

1.018
VIDEO Ilie Bolojan, reacție la decizia Dacia: 'Nu cred că putem vorbi de impredictibilitate fiscală / Aceasta este realitatea și nu putem nega'
1.018

518
VIDEO Ilie Bolojan, despre elaborarea bugetului în Educație: 'La capitolul zvonistică avem, din păcate, prea multă'
518

416
VIDEO Politicienii se ceartă, românii plătesc: Ilie Bolojan cere pace în coaliție: 'Instabilitate se traduce în costuri suplimentare'
416

1.100
VIDEO Bolojan: 'Măsura de a nu plăti prima zi de concediu medical nu penalizează pacienții, ci gestionează banii în sistemul de sănătate'
1.100

1.454
VIDEO Scandal politic pe banii pensionarilor. Bolojan critică ieșirea lui Grindeanu: 'Acest pachet nu a fost discutat la nivel guvernamental și în coaliție'
1.454

35
VIDEO Ilie Bolojan, despre eliminarea scutirilor de impozit pentru persoanele cu dizabilități: Toate excepțiile înseamnă mai puțini bani
35

2.310
VIDEO Ilie Bolojan, ieșire nervoasă în conferința de la Palatul Victoria: 'E o întrebare de tip fake-ul cu ceasul. Dacă aveți alte întrebări, vă rog!'
2.310

1.504
VIDEO Ilie Bolojan, reacție la raportul din SUA privitor la alegerile din România: Deciziile au fost luate de către CCR
1.504

1.277
VIDEO Impozite mai mici pentru români? Ilie Bolojan: 'Legislația actuală ne permite să creștem impozitele, dar nu să le scădem'
1.277

1.415
VIDEO Ilie Bolojan: 'Ideea că jalonul ar fi îndeplinit este falsă și mâine voi informa Curtea Constituțională asupra consecințelor'
1.415

















Comentează