Se intensifică situația în Groenlanda: Danemarca îşi întăreşte prezenţa militară pe insulă după criticile dure ale SUA

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 14-01-2026 13:53

Article thumbnail

Sursă foto: CDC

Danemarca "îşi va întări prezenţa militară" în Groenlanda şi duce un "dialog continuu" cu NATO pentru a întări prezenţa Alianţei în Arctica, a declarat miercuri pentru AFP ministrul danez al apărării, ca reacţie la criticile americane, informează AFP.

Danemarca îşi întăreşte prezenţa militară în Groenlanda

"Vom continua să întărim prezenţa noastră militară în Groenlanda, însă vom insista de asemenea în cadrul NATO asupra mai multor exerciţii şi a unei prezenţe sporite a NATO în Arctica", a scris Troels Lund Poulsen într-un comunicat pentru AFP, cu câteva ore înainte de o întrevedere între responsabili groenlandezi, danezi şi americani la Casa Albă cu privire la viitorul teritoriului autonom danez.

Discuţii la Casa Albă pe tema viitorului Groenlandei

Şefii diplomaţiei daneze şi groenlandeze se deplasează miercuri la Casa Albă pentru o discuţie menită să dezamorseze criza din jurul Groenlandei, teritoriu danez, scrie Agerpres.

După revenirea lui la putere, în urmă cu aproape un an, preşedintele american evocă regulat posibilitatea de a impune controlul SUA asupra acestei imense insule arctice, strategică, dar foarte puţin populată.

Aceste ameninţări s-au înteţit după capturarea la începutul lui ianuarie a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.

Ministrul afacerilor externe danez Lars Lokke Rasmussen şi omoloaga sa groenlandeză Vivian Motzfeldt solicitaseră o discuţie cu secretarul de stat Marco Rubio. În final, reuniunea va avea loc la Casa Albă, vicepreşedintele JD Vance cerând de asemenea să participe la ea.

JD Vance critică Danemarca

Acesta din urmă a făcut declaraţii foarte dure la adresa Danemarcei în timpul unei vizite întreprinse primăvara în Groenlanda, unde el nu fusese invitat. JD Vance a criticat angajamentul slab al Danemarcei în Groenlanda şi pentru securitatea arctică, calificând Copenhaga drept "aliat rău".

Danemarca respinge ideea de cedare a Groenlandei către SUA

Lokke şi-a exprimat speranţa că întrevederea va duce la soluţionarea "unor neînţelegeri", în timp ce Danemarca şi Groenlanda resping orice idee de anexare a insulei de către SUA.

Donald Trump a amplificat îngrijorările daneze şi groenlandeze în ultimele zile, declarând duminica aceasta că SUA vor pune mâna "într-un fel sau altul" pe teritoriul autonom danez.

Miliardarul republican afirmă că SUA au nevoie de Groenlanda pentru a contracara avansarea Rusiei şi Chinei în Arctica.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri