Scandalul evacuărilor din Orientul Mijlociu aprinde coaliția: Grindeanu cere control la MAE, Bolojan refuză (surse)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 09-03-2026 16:58

Article thumbnail

Sursă foto: Oana Toiu

Liderii coaliției de guvernare au avut luni, 9 martie, o ședință în care a fost discutată și situația evacuării cetățenilor români din Orientul Mijlociu, pe fondul scandalului politic izbucnit după acuzațiile privind modul în care au fost selectați pasagerii pentru zborurile de repatriere.

Potrivit unor surse politice, discuțiile au fost tensionate, în special pe tema cererii de verificare a activității Ministerului Afacerilor Externe. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a cerut ca premierul Ilie Bolojan să trimită Corpul de Control la MAE pentru a clarifica modul în care au fost organizate evacuările.

„Cred că trebuie clarificată urgent situația repatrierii românilor din Orientul Mijlociu. Este o problemă de credibilitate a Guvernului. De aceea, îi propun premierului să trimită Corpul de Control la MAE. Trebuie ca românii să știe adevărul. Este esențial pentru sănătatea noastră morală ca societate”, a spus Grindeanu în cadrul ședinței, potrivit acelorași surse.

Bolojan refuză controlul cerut de PSD

Premierul Ilie Bolojan ar fi respins însă ideea trimiterii Corpului de Control la Ministerul Afacerilor Externe, argumentând că momentul nu este potrivit pentru o astfel de verificare, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu.

„Nu trimit Corpul de control. Nu este momentul”, ar fi afirmat premierul, potrivit participanților la discuție.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, lider al USR, ar fi intervenit în discuție pentru a apăra poziția ministrului de Externe, Oana Țoiu, susținând că aceasta nu evită explicațiile publice.

„Doamna Țoiu nu se ferește de explicații”, ar fi spus Fritz, în timpul discuțiilor din coaliție.

Discuții tensionate între liderii coaliției

Replica lui Sorin Grindeanu a fost că lipsa unei verificări oficiale riscă să alimenteze suspiciunea că subiectul este evitat.

„Nu se ferește, dar doriți să îngropați subiectul. Oricum doamna Țoiu va fi audiată de Parlament”, ar fi spus liderul PSD.

La rândul său, liderul UDMR Kelemen Hunor ar fi afirmat că explicațiile oferite până acum de ministra de Externe nu au fost convingătoare și că sunt necesare clarificări suplimentare.

„Răspunsurile doamnei Țoiu din acea conferință de presă au fost neconvingătoare. Este nevoie de mai multe explicații”, ar fi spus Hunor, potrivit surselor citate.

„Acum este război”

Dominic Fritz ar fi susținut însă că deschiderea unei astfel de controverse în acest moment ar putea complica gestionarea situației din regiune.

„Nu mi se pare corect să stăm acum să facem asta. Nu acum”, ar fi spus liderul USR.

Întrebat de Grindeanu când ar trebui discutată problema, Fritz ar fi replicat: „Acum este război”.

Liderul PSD ar fi insistat însă că tocmai contextul tensionat din regiune face necesară o verificare a modului în care sunt organizate evacuările.

„Tocmai de aceea trebuie să ne asigurăm că nu există abuzuri în procesul de repatriere. Că nu se pun cupluri de îndrăgostiți în avioane care nu se încadrează în criterii. Și că toți cetățenii români au parte de tratament egal. Situația aceasta nu trebuie lăsată așa. Am înțeles, vreți să îngropați. Vă promit că eu nu voi lăsa lucrurile așa”, ar fi afirmat Grindeanu.

Contextul scandalului Țoiu-Ponta

Discuția din coaliție are loc pe fondul scandalului izbucnit după ce Daciana Sârbu a acuzat că fiica ei minoră, Irina Ponta, a fost scoasă din autocarul care urma să o transporte la aeroport pentru zborul de evacuare organizat de România pentru cetățenii blocați în Emiratele Arabe Unite.

Ministerul Afacerilor Externe a respins acuzațiile și a susținut că selecția pasagerilor a fost făcută pe baza unor criterii clare de prioritate, printre care copiii, persoanele cu probleme medicale, femeile însărcinate și familiile cu copii mici.

Controversa s-a amplificat după apariția unor informații potrivit cărora pe lista pasagerilor s-ar fi aflat și persoane care nu se încadrau în aceste categorii, inclusiv cupluri aflate în vacanță, ceea ce a alimentat suspiciunile privind modul în care au fost stabilite listele de evacuare.

Google News
Comentează
București
Temperatură5°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri