Dot Rotten, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni, considerat un pionier al genului muzical ”grime”, a murit la vârsta de 37 de ani. Moartea sa a fost confirmată de familie, potrivit BBC. Nu sunt însă cunoscute circumstanțele decesului.
Se pare însă că artistul ar fi murit în Gambia.
Cine a fost Dot Rotten
Joseph Ellis în Stockwell s-a născut la Londra. A devenit cunoscut după ce reușit să obțină un sunet special care combina ritmuri dure cu refrene emoționante. Printre cei cu care a colaborat se numără Chip și D Double E, Cher Lloyd și Ed Sheeran.
În 2012, a intrat în Top 20 cu single-ul ”Overload”.
La acea vreme, rapper-ul a declarat că versurile piesei au fost inspirate de experiențele sale cu „o depresie majoră”.
„Întreaga piesă a fost compusă în stil liber, nu am scris niciun cuvânt pentru ea. Nu este piesa pe care am vrut să o lansez, dar a avut un mare succes și apreciez toate reacțiile pe care le-am primit”, a declarat el pentru Distract TV.
Rotten a renunțat la lumina reflectoarelor, în ultimii ani. A preferat să se concentreze pe munca în studioul de înregistrări, producând piese pentru artiști precum Headie One, D-Block Europe și Nines - sub numele de Zeph Ellis.
Ce este grime
Grime este un gen de muzică electronică dance (EDM) care a apărut la Londra la începutul anilor 2000. S-a dezvoltat din stilul dance britanic anterior, ”UK garage”, și are influențe din jungle, dancehall și hip-hop.






























Comentează