Angajata unei unităţi de învăţământ din Giurgiu este cercetată pentru delapidare, fiind acuzată că, din 2023, ar fi cumpărat diferite lucruri cu banii instituţiei, dar le-a folosit ea. Poliţiştii au făcut percheziţii la domiciliul ei.
”La data de 9 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în municipiul Giurgiu, la domiciliul unei femei, în vederea documentării şi probării activităţii infracţionale şi identificării de înscrisuri ce pot servi la clarificarea faptelor”, anunţă, luni, IPJ Giurgiu.
Instituţia citată a precizat că activităţile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată.
”În fapt, în perioada 2023-2026, în calitate de reprezentant al unei unităţi de învăţământ din municipiul Giurgiu, prin mai multe acte materiale comise, femeia respectivă ar fi achiziţionat în mod ilegal, în numele instituţiei, mai multe bunuri pe care le-ar fi însuşit şi folosit în interes personal sau pentru altă persoană”, au transmis poliţiştii.
Prejudiciul creat instituţiei este de aproximativ de 94.000 de lei.
Femeia a fost reținută
Luni, femeia a fost reţinută, pentru 24 de ore, iar marţi va fi prezentată unităţii de parchet competente, cu propuneri procedurale.





























Comentează