Deputatul PSD Marius Budăi îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că blochează, de peste două luni, adoptarea unei ordonanțe de urgență care ar scuti bolnavii cu afecțiuni grave de la plata primei zile de concediu medical.
„Domnul prim-ministru Ilie Bolojan loveşte în bolnavii de cancer, în diabetici, în mamele care nasc, în părinţii cu copii bolnavi. Nu scapă nimeni! De peste două luni, domnul Bolojan blochează în Guvern o ordonanţă de urgenţă umană, simplă şi necesară: scutirea bolnavilor gravi de la plata primei zile de concediu medical. Gândiţi-vă o clipă la aceşti oameni: bolnavii oncologici care merg periodic la chimioterapie, diabeticii care au nevoie de analize şi ajustări de tratament, pacienţii cu boli cardiovasculare sau neurologice, mamele aflate în risc maternal, părinţii care stau lângă patul unui copil bolnav. Oameni care, în ciuda unor afecţiuni grave, au ales să muncească, să contribuie şi să trăiască cu demnitate. Aceştia sunt cei pe care îi loveşte domnul prim-ministru Bolojan”, a scris Budăi pe Facebook.
„Ce Bolojan blochează în Guvern, PSD deblochează în Parlament”
Social-democratul susține că, în forma actuală a legislației, pacienții sunt nevoiți să suporte din propriul buzunar costul primei zile de concediu medical, ceea ce, cumulat pe parcursul unui an, poate însemna pierderi echivalente cu unul sau chiar două salarii.
„La nivelul unui an, pierd între unul şi două salarii întregi. Bani luaţi de la oameni bolnavi, pentru a descuraja absenteismul fictiv. Ca şi cum un bolnav de cancer şi-ar face concediu medical pentru distracţie. Sumele pe care statul le încasează de la aceşti pacienţi sunt infime - la fel cum sunt şi cele de la veteranii de război, dar durerea pe care le-o provoacă este cât se poate de reală! PSD consideră ca trebuie să acţioneze! Ce Bolojan blochează în Guvern, PSD deblochează în Parlament! Proiectul de lege care rezolvă această problemă a trecut deja de comisiile de Sănătate din ambele camere şi în cel mult o săptămână va primi votul final. Unii guvernează pentru statistici. PSD preferă să guverneze pentru oameni”, a afirmat Budăi.





























Comentează