Sâmbătă, de la ora 19, Mănăstirea Pantocrator găzduiește concertul de colinde Plecarea magilor

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 16-12-2025 19:00

Article thumbnail

Sursă foto: Mănăstirea Pantocrator

La Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, cea de-a treia ediție a concertului de muzică bizantină „Plecarea Magilor”, un eveniment devenit deja reper spiritual și cultural în preajma sărbătorii Nașterii Domnului. Concertul va fi prezentat de Cristi Șelaru și se va bucura de prezența numeroaselor personalități ale vieții publice, precum și a unor oficiali ai statului și ai județului Teleorman.

Evenimentul va reuni Grupul psaltic „Pantocrator” al așezământului monahal, Grupul psaltic de fete „Sfânta Muceniță Tatiana”, alături de interpretele Ana Nuță și ENELI (Ileana Maria Popescu). O altă invitata specială a acestei ediții este interpreta de muzică bizantină Ribale Wehbe, din Liban, a cărei prezență conferă concertului o deschidere internațională și o notă de autenticitate orientală.

Concertul se adresează tuturor iubitorilor de muzică psaltică, precum și de colinde tradiționale românești și bizantine. În cadrul evenimentului vor răsuna cântări care vestesc Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, aducând în sufletele credincioșilor bucuria, pacea și liniștea duhovnicească specifice acestei mari sărbători creștine.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri