Autorităţile ruse şi-au înmulţit vineri avertismentele şi procedurile judiciare vizându-i pe susţinătorii lui Aleksei Navalnîi, mai mulţi dintre ei fiind consemnaţi la domiciliu cu două zile înainte de o nouă zi de proteste pentru a cere eliberarea opozantului, relatează AFP potrivit Agerpres.
Fratele lui Aleksei Navalnîi, Oleg, a fost consemnat la domiciliu, la fel ca şi coordonatorul echipei lui Navalnîi din Moscova, Oleg Stepanov, sau Anastasia Vasilieva, aflată în fruntea unui sindicat al medicilor cu legături cu opozantul. Aceste decizii îi privează de acces la internet înainte de protestele de duminică.
Potrivit dpa, fratele disidentului Aleksei Navalnîi a fost condamnat vineri la două luni de arest la domiciliu, ceea ce înseamnă că nu îşi va putea utiliza telefonul sau internetul până pe 23 martie.
Aceleaşi interdicţii de a-şi părăsi domiciliile ar urma să le vizeze şi pe Liubov Sobol, o figură tot mai populară a opoziţiei, sau Maria Alehina, membră a grupului Pussy Riot, scrie AFP.
Cei mai mulţi dintre ei au fost arestaţi miercuri seară, în urma unei serii de percheziţii într-un caz de "încălcare a normelor sanitare" pe fondul pandemiei de coronavirus. Lor li se reproşează în primul rând organizarea manifestaţiilor de sâmbăta trecută.
Aceste percheziţii au vizat inclusiv domiciliul soţiei lui Navalnîi, Iulia, şi sediul organizaţiei sale, Fondul de luptă împotriva corupţiei.
Puternica Comisie de anchetă a anunţat la rândul său vineri că mâna dreaptă a opozantului, Leonid Volkov, care locuieşte în străinătate, este căutat pentru acuzaţii de "incitare a minorilor la participarea la activităţi ilegale", din cauza apelurilor sale la organizarea de proteste.
Manifestaţiile de sâmbătă care au cerut eliberarea lui Aleksei Navalnîi au reunit zeci de mii de ruşi şi s-au soldat cu peste 4.000 de arestări şi circa 20 de dosare penale, care ar putea duce la pedepse grele cu închisoare.
Parchetul şi poliţia, care şi-au înmulţit în ultimele zile avertismentele către cei care vor să ia parte la noile proteste, şi-au sporit presiunea vineri, declarând că manifestanţii ar putea fi urmăriţi pentru "revoltă în masă" dacă adunările publice se soldează cu violenţe.
Instituţia de reglementare în sectorul telecomunicaţiilor Roskomnadzor a anunţat la rândul său că va sancţiona reţelele sociale pentru că au permis postarea de mesaje care, potrivit instituţiei, încurajează minorii să manifesteze.
Protestele de duminică vor avea loc în contextul în care Aleksei Navalnîi urmează să compară săptămâna viitoare în faţa judecătorilor.
Potrivit avocatului său, opozantul riscă "circa doi ani şi jumătate" de închisoare cu executare pentru încălcarea condiţiilor unei condamnări la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, dictate împotriva sa în 2014.
Aceste proteste sunt alimentate şi de difuzarea unui film-anchetă a opozantului care îl acuză pe Vladimir Putin că beneficiază de un "palat" opulent la malul Mării Negre, care a avut peste 100 de milioane de vizualizări pe YouTube.
Televiziunile de stat ruse au luat în derâdere această anchetă, difuzând imagini cu o reşedinţă încă în lucru, departe de luxul descris de Navalnîi.
Această anchetă l-a determinat şi pe Vladimir Putin, care refuză să pronunţe numele lui Navalnîi, să dezmintă în persoană că este beneficiarul acelei reşedinţe.
În pofida presiunilor asupra sa, Navalnîi a făcut apel joi din nou la ruşi să iasă în stradă. "Nu vă fie frică", a scris el într-o scrisoare publicată pe blogul său. "Majoritatea este de partea noastră. Să o trezim", a mai spus el.
Acest apel a fost făcut public după ce un tribunal a decis să-l menţină în detenţie, decizie calificată de opozant drept "arbitrară" şi menită să-l "intimideze".
Rusia - Restricții drastice pentru adepții lui Alexeii Navalnîi
Explorează subiectul
Articole Similare

718
Iranul a arestat în mod violent o laureată a Premiului Nobel pentru Pace: A fost ridicată în toiul unei ceremonii de doliu
718

19
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă serviciile de spionaj să respecte demnitatea umană
19

13
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra folosirii abuzive a informațiilor confidențiale
13

2.083
Un general polonez îl amenință pe Vladimir Putin: „Intervenim în Kaliningrad, dacă Rusia atacă!”
2.083

44
Președintele turc Erdogan a pledat vineri pentru o încetare a focului în Ucraina
44

55
Elveţia nu va putea achiziţiona toate avioanele de luptă americane F-35 prevăzute, din cauza costurilor suplimentare
55

727
Lumea literaturii în doliu: A murit autoarea de bestsellere Joanna Trollope - Cărțile ei au cucerit milioane de cititori
727

21
Germania îi acuză pe ruși de atacuri cibernetice asupra traficului aerian și de ingerință în alegeri
21

2.536
VIDEO Actor celebru implicat într-un documentar despre vaccin si Covid. Ce acuzații i se aduc filmului
2.536

4.441
Epidemie fără precedent a lovit Europa: cazurile ating un nivel record după pandemia de Covid-19. Greva medicilor ar putea agrava situația
4.441

2.743
Principala sursă de numerar pentru Kremlin a fost nimicită: venituri, similare cu cele din 2020, din criza pandemiei
2.743

59
Obiectivul Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană va fi o prioritate pentru preşedinţia cipriotă a blocului comunitar
59

6.040
Răsturnare de situație: Rusia are noi revendicări și amenință că ar putea să nu fie de acord cu noile propuneri de pace pentru Ucraina
6.040





















Comentează