Misterul modului în care materia neînsuflețită a prins viață rămâne una dintre cele mai mari provocări ale științei moderne, pendulând între ipoteze fascinante și experimente de laborator devenite legendare. Decenii la rând, explicația acceptată de majoritatea specialiștilor a privit spre cer, sugerând că fulgerele violente de pe Pământul timpuriu au fost „scânteia” care a aprins primele reacții chimice complexe.
Această teorie a prins rădăcini solide în 1952, odată cu celebrul experiment Miller-Urey, în care cercetătorii au încercat să recreeze într-o eprubetă atmosfera primitivă a planetei, bombardând un amestec de gaze cu descărcări electrice. Rezultatul de atunci a fost spectaculos: s-au format primii aminoacizi, acele „cărămizi” esențiale din care sunt construite proteinele, oferind o primă dovadă că viața ar putea apărea din fenomene naturale brute.
Ipoteza fulgerelor a început să prezinte fisuri sub lupa cercetărilor
Totuși, oricât de poetică ar părea ideea vieții născute din furtuni, ipoteza fulgerelor a început să prezinte fisuri sub lupa cercetărilor recente. O echipă de oameni de știință de la Stanford propune acum o schimbare radicală de perspectivă, mutând scena acestui miracol chimic din înaltul cerului în interiorul banalelor picături de apă.
Conform noii teorii, nu fulgerele gigantice ar fi fost motorul principal, ci minuscule descărcări electrice care apar spontan între picăturile aflate în suspensie în aer. Această abordare sugerează că micro-lumea fluidelor are capacitatea proprie de a genera energia necesară pentru a organiza moleculele simple în structuri vii, oferind o explicație mult mai accesibilă și mai constantă pentru originile noastre decât evenimentele meteorologice extreme.
Dacă astfel de reacții au avut loc în ocean, moleculele nou formate s-ar fi risipit, greu de adunat în structuri mai complexe. Dacă, dimpotrivă, scena a fost o baltă sau un ochi de apă superficial, apare alt obstacol: fulgerele sunt rare și aleatorii.
Care e probabilitatea ca ele să lovească aceleași locuri de suficiente ori pentru a urni lanțuri chimice robuste? Întrebarea care plutește deasupra acestor scenarii este limpede: dacă nu fulgerele, atunci ce altă sursă naturală de energie a alimentat reacțiile primordiale?
Aici intervine ideea cercetătorilor de la Stanford. În locul furtunilor, privirea se îndreaptă spre micro-fulgerele născute între picături de apă aflate în suspensie. Când picăturile sunt aruncate în aer, de valuri, de cascade, de spuma marină, ele capătă sarcini electrice opuse.
Iar când picături cu sarcini diferite se întâlnesc, se produce o descărcare minusculă, invizibilă ochiului. Spre deosebire de fulgerele din vreme de furtună, acest fenomen este constant și omniprezent pe Pământ.
A fost recreată o atmosferă primitivă
Tocmai lipsa lui de spectaculos i-ar fi putut da forță: o sursă modestă, dar continuă, de energie chimică. Pentru a testa ipoteza, echipa a rescris protocolul Miller-Urey.
A recreat o atmosferă primitivă, cu gaze similare celor folosite în 1952, însă a schimbat declanșatorul: în loc de descărcări electrice artificiale, a pulverizat în amestec fine picături de apă, scrie curiozitate.ro.
Camerele cu filmare ultra-rapidă au surprins ceva neașteptat de elocvent: între picăturile încărcate electric se formau, cu regularitate, micro-fulgere reale. Partea cu adevărat surprinzătoare a venit la analiză.
Probele au arătat că aceste descărcări minuscule au inițiat formarea unor molecule organice complexe, inclusiv glicină și uracil — componente-cheie pentru proteine și pentru arhitectura codului genetic.
Cu alte cuvinte, energia necesară primelor sinteze ar fi putut veni din nimic mai mult decât din interacțiunile dintre picături de apă, un fenomen larg răspândit pe Pământul timpuriu. Rezultatele, prezentate în Science Advances, pot reorienta felul în care înțelegem chimia prebiotică.
Spre deosebire de fulgere, micro-descărcările din aerosoli de apă oferă o sursă de energie mult mai stabilă și mai răspândită — ceea ce ar crește considerabil șansele apariției vieții. Iar ipoteza depășește granițele planetei noastre.
Dacă viața poate porni din interacțiuni electrice elementare între picături de apă, mecanismul ar putea fi universal. Exoplanetele cu oceane sau cu atmosfere bogate în vapori ar putea beneficia de același motor microscopic, deschizând o direcție mai amplă de căutare a vieții în Univers.
Comentează