Rompetrol Rafinare şi-a adâncit pierderile în primul semestru din acest an la 126,47 milioane de dolari faţă de 19,4 milioane dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat al companiei remis joi AGERPRES.
În al doilea trimestru din acest an compania a raportat o pierdere de 38,68 milioane de dolari, faţă de 5,39 milioane în al doilea semestru din 2019.
"Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat în primul semestru din acest an rezultate financiare în scădere, pe fondul volatilităţii fără precedent a pieţei petrolului, dar şi a impactului generat de pandemia cu noul coronavirus", se precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, în contextul în care măsurile restrictive impuse odată cu începerea pandemiei au dus la o cerere de piaţă foarte scăzută, iar neînţelegerile şi negocierile îndelung prelungite al membrilor OPEC+ au condus la un preţ istoric foarte mic al ţiţeiului, au fost generate stocuri masive şi ieftine de produse petroliere în piaţă.
"După relaxarea măsurilor şi, totodată, coroborat cu preţul ţiţeiului în redresare datorită acordurilor OPEC+ de scădere a producţiei, produsele petroliere ieftine stocate la capacitate maximă, în decursul celor două luni de izolare a populaţiei în Europa, au creat o presiune enormă în marjele rafinăriilor. Aceşti factori externi au adus un efect negativ major pe marjele brute de rafinare ale companiei, care au coborât la -16,6 dolari/tonă în perioada aprilie-iunie 2020 şi respectiv, 5,5 dolari/tonă în primul semestru al anului", susţin reprezentanţii Rompetrol Rafinare.
În comunicat se mai menţionează că rafinăria Petromidia Năvodari (principalul activ al KMGI în România) a fost oprită în perioada martie - aprilie pentru revizia generală.
Cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare în prima jumătate a anului a ajuns la 1,52 miliarde de dolari, indicatorul fiind direct influenţat şi de evoluţia cotaţiilor la materiile prime şi produsele petroliere, care au înregistrat o scădere de circa 40% faţă de nivelul aferent perioadei similare din 2019.
Pe fondul factorilor nefavorabili din mediul global, compania a consemnat în primul semestru din 2020 un profit operaţional (EBITDA) de -43,7 milioane dolari şi un rezultat net negativ de 126,5 milioane de dolari.
Rompetrol Rafinare anunță pierderi de 126,47 milioane de dolari în primul semestru
Explorează subiectul
Articole Similare

38
Acţiunile Băncii Transilvania au generat tranzacţii de 84,3 milioane de lei, vineri, pe Bursa de la Bucureşti
38

53
SUA nu intenționează să acceseze rezerva strategică, pe fondul riscului de creștere bruscă a prețurilor petrolului
53

4.936
Avertismentul analiștilor financiari, după atacurile lansate de SUA şi Israel asupra Iranului: Piețele globale se vor confrunta cu volatilitate accentuată
4.936

2.587
Surprize neplăcute pentru români: Facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie/ Prețul va crește cu 26%
2.587

119
Wizz Air suspendă zborurile către Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman
119

379
Românii pot cumpăra titluri de stat Fidelis cu dobânzi de până la 7,10% la lei şi până la 6% la euro
379

104
Donald Trump întârzie nominalizarea lui Kevin Warsh la conducerea Federal Reserve
104

205
Unul dintre cei mai mari creditori privaţi din SUA, Blue Owl, se clatină: Impactul asupra pieței financiare
205

44.459
Ilie Bolojan a luat o decizie care va produce un adevărat cutremur în piața imobiliară: Ne putem aștepta la un blocaj de proporții
44.459

1.402
Scenariu radical la Washington: Donald Trump mizează pe tarife în locul impozitelor. Analiştii politici rămân sceptici
1.402

92
Creştere a preţurilor petrolului, pe fondul prelungirii negocierilor SUA–Iran
92

4.519
VIDEO Un proiect de mare infrastructură a căzut în România: „Fraudă internaţională fără precedent după revoluţie” / Alte patru licitaţii, suspecte
4.519

2.098
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
2.098

















Comentează