Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, că România şi Ungaria poartă " discuţii tehnice" în perspectiva semnării unui acord privind recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare antiCOVID-19.
" Deocamdată sunt discuţii tehnice legate de acel acord între România şi Ungaria, care săptămâna trecută la întâlnirea miniştrilor de Externe a fost discutat. Eu personal am discutat cu premierul Florin Cîţu, este de acord, dar specialiştii trebuie să găsească acea formă juridică prin care să se poată pune în aplicare un astfel de acord. Asta înseamnă să fie recunoscute reciproc vaccinurile şi certificatele în acest sens. Când se va întâmpla, eu sper că se va întâmpla repede, dar aici din punct de vedere administrativ şi tehnic, sigur, trebuie să parcurgem să nişte etape" , a declarat Kelemen Hunor, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a recomandat cetăţenilor să se vaccineze, apreciind că în acest fel putem depăşi pandemia.
" Putem să învingem boala doar dacă avem încredere în medici, în ştiinţă, în cercetători şi vaccinarea este o modalitate prin care se poate depăşi această fază a pandemiei. Aici, în Secuime, mai e nevoie de campanii, mai e nevoie de convingere ca să meargă cât mai mulţi, şi aici, şi în toate judeţele, dar parcă aici, din cifrele pe care le văd, mai este loc de argumente" , a mai spus Kelemen Hunor citat de AGERPRES.
România şi Ungaria negociază pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

86
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
86

4.934
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
4.934

851
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
851

1.480
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.480

2.294
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.294

1.498
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.498

995
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
995

858
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
858

3.397
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.397

2.660
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.660

2.713
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.713

3.586
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.586

796
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
796
















Comentează