România riscă să piardă 500 de milioane de euro din PNRR: Probleme mari în zona marilor jucători din energie

Autor: Diana Pană

Publicat: 10-10-2024

Actualizat: 10-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Bloomberg

Guvernul României se confruntă cu o posibilă pierdere de până la 500 de milioane de euro din tranșa a treia de plată a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), conform unor surse guvernamentale. Motivul principal invocat este nerealizarea reformei privind managementul la companiile energetice de stat.

Comisia Europeană a identificat probleme la companii precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz și Transelectrica, unde au fost numite în consiliile de administrație persoane considerate incompatibile cu funcțiile pe care le dețin. Procedurile de selecție nu au fost considerate suficient de transparente, iar un exemplu de incompatibilitate este numirea la conducerea acestor companii a unor persoane care fac parte din comitetul de nominalizare și remunerare. Guvernul nu are în intenție să îmbunătățească legislația privind guvernanța corporativă, OUG 109/2011, aprobată prin Legea 111/2016, și nici nu vrea să rezilieze contractele persoanelor considerate incompatibile de către Comisia Europeană, potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro din zona guvernamentală. Aceasta, în ciuda faptului că suma pe care România o va pierde este semnificativă: 500 milioane de euro din 2,7 miliarde de euro cât reprezintă cea de-a treia cerere de plată, conform hotnews.ro.

Dacă persoanele considerate incompatibile ar fi demise, despăgubirile pe care le-ar primi ar fi mult mai mici decât sumele pierdute. Circa 5-6 milioane de euro ar reprezenta despăgubirile, conform surselor guvernamentale. Totuși, numirile sunt puternic susținute politic, iar nimeni nu pare dispus să își asume rezilierea contractelor cu probleme.

Noi probleme menționate în discuția cu Bruxelles-ul

Faptul că România va pierde bani a fost recunoscut de ministrul proiectelor europene, Adrian Câciu, în urmă cu o săptămână. „Sunt trei jaloane care au rămas în discuție cu Comisia Europeană. Ne așteptăm acolo la o plată parțială. Vom avea șase luni la dispoziție privind reglementarea acelor probleme și, evident, însoțite de decizii politice”, a spus Câciu.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, că reprezentanții Comisiei sunt nemulțumiți de modul în care se face selecția managerilor în companiile energetice. „Comisia a zis: Nu putem accepta așa ceva, nu putem accepta ca un subordonat al unui secretar de stat să facă procedura de selecție, fiindcă este un caz de incompatibilitate majoră”, a spus Ciolacu.

Deși aceste probleme sunt recunoscute, Guvernul nu intenționează să le rezolve, conform surselor guvernamentale. În acest context, noi numiri controversate continuă să apară.

Transelectrica a anunțat săptămâna trecută, la Bursa de Valori București, numirea, în calitate de membri ai Directoratului, a următoarelor persoane: Florin-Cristian Tătaru, Victor Moraru, Stefăniță Munteanu, Cătălin-Constantin Nadolu și Vasile-Cosmin Nicula. Procedura de selecție a directoratului Transelectrica va trebui reluată, după ce Corpul de control al primului-ministru a găsit nereguli, constatând că procedura a fost viciată și că nu a fost respectată procedura pe formă, potrivit unor surse citate de Economedia.

Directoratul va fi condus de Ștefăniță Munteanu, un fost consilier județean fără experiență în energie, susținut de premierul Marcel Ciolacu, scrie Economedia. De asemenea, Victor Moraru, un apropiat al vicepremierului Marian Neacșu, va ajunge membru al Directoratului.

Moraru și-a dat demisia de la super-agenția care controlează companiile de stat AMEPIP din cauza unor suspiciuni de incompatibilitate, după ce a numit membri ai comisiei care l-a selectat, iar acum s-a aflat aproximativ în aceeași situație și în cadrul procedurii de selecție pentru șefia Transelectrica.

În ceea ce privește Ministerul Energiei, oficialii nu recunosc existența problemelor. Potrivit surselor guvernamentale, sunt șase companii energetice la care numirile nu au respectat cerințele Comisiei Europene. HotNews.ro a solicitat Ministerului Energiei detalii despre aceste companii și despre măsurile luate pentru rezolvarea situației. Ministerul Energiei nu a dorit să răspundă clar, limitându-se să transmită că „Documentele care au stat la baza îndeplinirii obiectivelor și țintelor asumate au fost transmise Comisiei Europene, reprezentanții statului român participând la discuțiile tehnice privind o serie de clarificări, pe toate cele trei jaloane care fac obiectul Cererii de plată nr.3 cu reprezentanții COM”. De asemenea, a adăugat că „întreaga documentație se află în proces de evaluare, până în prezent nefiind transmis niciun punct de vedere al Comisiei Europene cu privire la gradul de îndeplinire a celor trei jaloane”.

În cadrul Componentei C6 Energie se regăsesc următoarele reforme care fac obiectul Cererii de plată 3 din PNRR:

- Reforma 1. Reforma pieței de energie electrică, prin înlocuirea cărbunelui din mixul energetic și susținerea unui cadru legislativ și de reglementare stimulativ pentru investițiile private în producția de electricitate din surse regenerabile.

- Reforma 2. Îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor de stat din sectorul energetic.

- Reforma 5. Reducerea intensității energetice a economiei prin dezvoltarea unui mecanism sustenabil de stimulare a eficienței energetice în industrie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri