O nouă criză financiară la orizont? Gheorghe Piperea avertizează asupra unui posibil 'scenariu Lehman Brothers' după pierderile uriașe din Dubai

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 15-03-2026 19:41

Actualizat: 15-03-2026 20:53

Article thumbnail

Sursă foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Europarlamentarul Gheorghe Piperea avertizează că piața imobiliară din Dubai ar putea fi lovită de o criză majoră pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Acesta susține că în doar câteva zile s-ar fi evaporat aproximativ 250 de miliarde de dolari din valoarea pieței imobiliare.

„Se speculează că piața imobiliară din Dubai a pierdut, în câteva zile, 250 de miliarde de dolari, din cauza loviturilor aeriene iraniene”, afirmă Piperea într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, evoluția conflictului din regiune va fi decisivă pentru impactul economic.

„Dacă războiul din Iran se termină în trei săptămâni, va fi doar o pierdere izolată la câțiva dezvoltatori imobiliari și investitori bogați. Dacă războiul durează până la vară, atunci este posibilă repetarea scenariului Lehman Brothers”, avertizează europarlamentarul.

Investitorii ar fi intrat în panică

Piperea spune că tensiunile din regiune ar fi provocat o reacție rapidă pe piețele financiare, iar investitorii ar fi început să vândă masiv acțiuni ale marilor dezvoltatori imobiliari.

„Este panică mare printre investitori, care s-au lansat în vânzări masive de acțiuni la dezvoltatori precum Emaar și Aldar. Este exod de expați și sunt anulări de tranzacții off-plan”, afirmă acesta.

Potrivit europarlamentarului, indicele imobiliar din Dubai ar fi scăzut cu 20–30% în doar câteva zile, iar analizele ar indica posibilitatea unor scăderi mult mai mari dacă războiul se prelungește.

„Analizele prevăd scăderi de prețuri la imobiliare de 60–70% dacă războiul se prelungește până în vară”, susține Piperea.

„Imobiliarele sunt ombilical legate de banking”

În analiza sa, europarlamentarul atrage atenția asupra legăturii directe dintre sectorul imobiliar și sistemul bancar.

„Imobiliarele sunt ombilical legate de banking”, afirmă Piperea, explicând că scăderile bruște ale prețurilor ar putea genera credite neperformante și probleme de lichiditate pentru bănci.

El compară situația cu marile crize imobiliare din ultimii ani, inclusiv Evergrande în China și falimentul grupului Signa din Europa.

Riscul unei crize globale

Gheorghe Piperea avertizează că o eventuală închidere a Strâmtorii Ormuz ar putea amplifica șocurile economice globale.

„Închiderea Strâmtorii Ormuz amplifică șocurile energetice, cu prețuri ale petrolului peste 150 de dolari, ceea ce ar putea duce la inflație globală și recesiune”, spune acesta.

În finalul postării, europarlamentarul afirmă că situația îi amintește de perioada premergătoare crizei financiare din 2008.

„Personal, văd aceeași încercare a analiștilor și a jucătorilor din domeniu de a nega criza, la fel cum au făcut în 2007–2008”, afirmă Piperea.

„Eu sunt de peste 25 de ani specializat în insolvență. Acum mă duc la pescuit, că a venit primăvara”, își încheie acesta mesajul.

ECR Logo sigla

Acest articol este finanțat de grupul ECR din Parlamentul European.

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=OJ:L_202501410

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri