Ministrul Culturii, Demeter Andras, şi-a exprimat satisfacţia pentru aprobarea de către Guvern a Memorandumului privind iniţierea demersurilor premergătoare participării României, în anul 2028, ca ţară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt, apreciind că prezenţa ţării noastre "pe marea piaţă a târgurilor de carte" reprezintă "o oportunitate unică".
"Am anunţat de la Târgul de Carte de la Cairo, pentru că este o foarte interesantă întâlnire. Târgul de la Cairo este o poartă a culturii din România către Orient, către lumea arabă, care este o piaţă enormă. Şi dacă vom continua să punem la punct instituţia traducerilor, atunci putem intra pe această mare piaţă de consum cultural, aşa cum putem intra, via Târgul de Carte de la Frankfurt, unde în 2028 vom fi ţară invitată de onoare, pe marea piaţă a târgurilor de carte şi prin aceasta la tot ce înseamnă pe de-o parte Germania, pe de altă parte întreaga lume, Târgul de Carte de la Frankfurt fiind cea mai importantă manifestare de gen", a declarat, joi, pentru Agerpres, Demeter Andras.
El a subliniat că Memorandumul aprobat de Guvern "devine, pentru România, pentru anii următori, de acum şi până în 2029, semestrul întâi cel puţin, proiectul strategic pentru domeniul cultural".
"Şi pentru asta e nevoie să ridicăm nivelul discuţiei, să depăşim limitele Ministerului Culturii - şi la propriu, şi la figurat - şi să înfiinţăm la nivelul Guvernului, sub coordonarea Cancelariei Primului Ministru, un grup de lucru interministerial, în care să fie reprezentate toate ministerele care vor avea diverse roluri în această perioadă 2026 -2028", a explicat Demeter.
Contractul pentru participarea ţării noastre la sărbătoarea cărţii de la Frankfurt va fi semnat, luna viitoare, la Bucureşti.
"Anul trecut, când am fost la târg, am făcut ultimele finisaje şi la finalul anului trecut, în decembrie, am primit draftul de contract pe care urmează să-l semnăm în 20 februarie, la Bucureşti", a spus ministrul.
Potrivit acestuia, prezenţa românească la Târgul de la Frankfurt va însemna nu doar carte, ci şi film, muzică, toate sectoarele culturale urmând să concureze la o participare de excepţie, Ministerul Culturii nefiind "singurul gestionar al acestui proiect de ţară".
"Regula de la Frankfurt, în ultimii ani, s-a schimbat. Frankfurtul, în preambul şi după târg, efectiv, creează o emulaţie a tuturor sectoarele culturale, prin care ţara respectivă se prezintă. De aceea, nu este suficient şi îndestulător ca Ministerul Culturii să fie singurul gestionar al acestui proiect de ţară până la urmă, că despre asta vorbim. Parteneriatul Strategic cu Germania, la cel de-al 146-lea an de relaţii diplomatice, va avea astfel un punct culminant în 2028. Ar fi prematur să vorbim acum despre participanţi, despre nume, despre reprezentare, câtă vreme amploarea proiectului depăşeşte cu mult orice târg de carte punctual", a punctat Demeter.
Ministrul Culturii a arătat că "grupul de lucru interministerial va avea nevoie de suportul prealabil, dar constant, al breslelor, al industriei cărţii, al autorilor, al editorilor".
"Adică, vor exista două niveluri de abordare. În primul rând, la nivelul breslelor, după care mergem la comitetul interministerial, stabilim toate elementele, toate resursele care sunt necesare şi, ulterior, ne întoarcem la bresle pentru a le implementa", a completat ministrul Culturii.
Demeter Andras consideră că participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt reprezintă o oportunitate unică.
"Este o oportunitate unică. Pentru că Ministerul Culturii, printr-o mică, dar extrem de sufletistă şi chiar foarte pricepută şi apreciată echipă, lucrează la acest proiect de foarte mulţi ani. Vă spun, în urmă cu 20 de ani, când am intrat în Ministerul Culturii, Frankfurtul a fost o preocupare importantă a noastră. Dar de 14-15 ani, echipa actuală, care e foarte mică, dar, repet, extrem de apreciată, construieşte cărămidă cu cărămidă pentru ca, într-un an oarecare dat de Dumnezeu, România să aibă această onoare. Iată, anul acesta s-a concretizat, este 2028", a mai spus ministrul Culturii, Demeter Andras.
***
România va fi invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt în anul 2028, iar în această calitate va gestiona un pavilion de aproximativ 1.500-2.000 mp.
Guvernul a aprobat, joi, un memorandum privind iniţierea demersurilor premergătoare participării României, prin Ministerul Culturii, ca ţară invitată de onoare la târgul de carte.
A fost stabilit cadrul interinstituţional de pregătire şi gestionare a evenimentelor şi lansările de carte pe care România, prin Ministerul Culturii, le va organiza, a transmis Executivul într-un comunicat.
"Statutul de 'Ţară invitată de onoare' în 2028 presupune gestionarea unui pavilion de aproximativ 1.500-2.000 mp (faţă de numai 80 mp la ediţia din 2024 şi 100 mp în 2025), precum şi organizarea, în perioada 2026 - semestrul I 2029, a unui program cultural de anvergură, care trebuie pregătit în detaliu, din timp şi care constă în evenimente conexe desfăşurate în mai multe oraşe şi regiuni, în parteneriat cu instituţii culturale germane, universităţi, edituri şi organizaţii ale societăţii civile. Acest proiect implică necesitatea constituirii unui comitet dedicat, capabil să coordoneze un proiect major, cu implicaţii logistice, financiare şi instituţionale complexe", mai transmite Guvernul.
Târgul de Carte de la Frankfurt reprezintă "cel mai important" târg de carte la nivel mondial, funcţionând ca "o piaţă primară pentru tranzacţionarea drepturilor de autor", menţionează sursa citată.
"În anul 2025 a reunit peste 118.500 de profesionişti din 103 ţări, 4.350 de expozanţi şi un flux de 120.000 de vizitatori, consolidând poziţia evenimentului ca epicentru al dialogului cultural global prin intermediul celor peste 3.500 de evenimente organizate. Pentru literatura română, Târgul de Carte de la Frankfurt constituie o poartă strategică de acces nu doar către piaţa de carte de limbă germană, ci şi către întreaga scenă editorială mondială, oferind vizibilitate autorilor români în faţa marilor grupuri editoriale de pe toate continentele", se arată în comunicatul Guvernului.





























Comentează