Un român în vârstă de 27 de ani a fost condamnat în Germania la șase ani și jumătate de închisoare, după ce a agresat sexual o femeie în timp ce aceasta alerga. Cazul a șocat opinia publică, mai ales prin violența atacului și tentativa suspectului de a scăpa de justiție fugind din țară.
Atacul, pe un câmp din apropiere de Bonn
Potrivit presei germane, incidentul a avut loc în vara anului trecut, în apropiere de Bornheim, în landul Renania de Nord-Westfalia. Bărbatul, venit în Germania ca muncitor sezonier, circula cu bicicleta când a observat o femeie în vârstă de 46 de ani care făcea jogging.
A urmărit-o, a depășit-o și a oprit în fața ei. În momentul în care victima a încercat să-și continue drumul, acesta a atacat-o.
„Leise sein, sonst kaputt!” („Fii liniștită, altfel te distrug!”), i-ar fi spus agresorul, în timp ce o imobiliza.
Dusă cu forța în pădure
Conform anchetei, bărbatul a acoperit gura și nasul victimei, a târât-o într-o zonă împădurită și a violat-o. Femeia a rămas profund marcată de experiență.
Avocatul victimei a declarat că aceasta „este până astăzi traumatizată” de cele întâmplate.
A fugit în România, dar a fost prins rapid
După comiterea faptei, agresorul a reușit inițial să scape, fiind văzut de martori fugind cu bicicleta. A părăsit Germania și s-a întors în România.
Însă fuga nu a durat mult. La doar șase zile de la atac, acesta a fost localizat și arestat de polițiștii români, iar ulterior a fost extrădat în Germania.
A recunoscut fapta în fața instanței
În fața instanței din Bonn, bărbatul a recunoscut încă din prima zi a procesului fapta de viol. Judecătorii au decis condamnarea acestuia la șase ani și jumătate de închisoare.




























Comentează