Șmecherie românească în Franța: Un român a fentat taxele de autostradă timp de 2 ani; când a fost prins a trebuit să achite o sumă uriașă, pe loc

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 26-03-2026 13:04

Actualizat: 26-03-2026 13:31

Article thumbnail

Sursă foto: colaj stiripesurse

Un șofer român de TIR a reușit, timp de peste doi ani, să păcălească sistemul de taxare de pe autostrăzile din Franța, evitând plata a peste 13.000 de euro. Metoda folosită a fost una surprinzător de simplă, dar eficientă – până în momentul în care a fost prins.

Un caz care a atras atenția autorităților franceze scoate la iveală ingeniozitatea – dar și riscurile – unor metode folosite pentru a evita plata taxelor de autostradă.

Un șofer de TIR de naționalitate română a fost prins pe autostrada A9, în zona Loupian, după ce timp de peste doi ani a reușit să fenteze sistemul de taxare.

Potrivit jandarmeriei din Hérault, totul a început în ianuarie 2024, iar schema a fost repetată nu mai puțin de 144 de ori.

Metoda era relativ simplă: înainte de a intra pe autostradă, șoferul își acoperea plăcuțele de înmatriculare pentru a nu putea fi identificat de camerele video. La ieșire, susținea că a pierdut tichetul și declara că a intrat pe autostradă la cea mai apropiată barieră.

În acest fel, plătea de fiecare dată tariful minim.

Strategia a funcționat suficient de mult încât să evite plata a 13.000,83 euro, potrivit autorităților.

Cum a fost prins

Identificarea nu a fost deloc ușoară. Fără număr de înmatriculare vizibil, operatorii de autostradă au fost nevoiți să urmărească manual tiparul comportamentului.

În cele din urmă, serviciul antifraudă al Vinci Autoroutes a reușit să îl depisteze și a alertat jandarmeria.

Șoferul a fost oprit pe 17 martie și a recunoscut faptele.

Nota de plată

Finalul nu a mai fost deloc avantajos.

Bărbatul a fost obligat să achite integral suma fraudată către Vinci, la care s-a adăugat și o amendă de 1.125 de euro, stabilită de tribunalul din Montpellier.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură19°C
Senin
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri