Miliardarul rus Roman Abramovici a intentat un proces de calomnie împotriva editurii britanice HarperCollins, care a publicat o carte în care se afirmă că el a cumpărat clubul de fotbal Chelsea la ordinul Kremlinului, transmite AFP. Editura a comunicat că se va apăra în faţa acuzaţiilor, susţinându-şi ferm poziţia, notează Agerpres.
Cartea "Oamenii lui Putin" a jurnalistei Catherine Belton a fost publicată în 2020. Autoarea scrie că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a dirijat un flux masiv de bani murdari pentru extinderea influenţei ruse în lume.
Printre altele, ancheta jurnalistei a descoperit că în cadrul acestei operaţiuni Putin i-a cerut personal lui Abramovici să cumpere clubul Chelsea în 2003. După achiziţie şi alte investiţii masive, echipa cu probleme în campionatul englez a ajuns o stea a fotbalului european.
Abramovici a susţinut într-un comunicat că în carte apar "mai multe declaraţii false şi calomniatoare despre mine, în special privind achiziţia Chelsea Football Club şi activităţile acestuia". Avocaţii magnatului au adăugat că autoarea "afirmă în mod injust că clientul nostru a acţionat în mod incorect".
Oligarhul în vârstă de 54 de ani a păstrat în aparenţă distanţa faţă de Kremlin de când a ajuns la putere Putin. Abramovici a făcut afaceri în special în sectorul metalurgic, după dezmembrarea URSS. În prezent, revista Forbes apreciază că averea lui este de peste 14 miliarde de dolari.
Editura a confirmat marţi demersul judiciar împotriva sa şi a lui Belton şi a insistat că "va apăra viguros dreptul de a scrie despre probleme de interes public considerabil".
Roman Abramovici dă în judecată o editură care a publicat o carte despre Vladimir Putin
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

206
Ultimele condiții de pace puse de Iran la negocieri: "Este necesar ca Statele Unite să învețe o lecție!”
206

6
Iranul le-a spus mediatorilor că armistițiul cu SUA trebuie să includă încetarea luptelor dintre IDF și Hezbollah
6

9
Donald Trump absent de la conferinţa conservatorilor americani pentru prima dată în 10 ani
9

1.741
Iranul anunță atacuri „neîncetate” împotriva unei țări din regiune, după o alertă de la serviciile de informații: „inamicii vor să ocupe o insulă la Golful Persic”
1.741

74
Negocieri SUA - Iran: doi oficiali iranieni de rang înalt au fost scoși de pe lista celor care ar putea fi eliminați de americani sau israelieni
74

1.425
Război în Orientul Mijlociu - Iranul refuză armistițiul și îl ridiculizează pe Trump: „Cel mai ratat şi lipsit de onoare mincinos din lume”
1.425

31
Donald Trump acuză „stânga radicală” că subminează succesul militar al SUA în Iran
31

84
Donald Trump ar putea anunța un armistițiu cu Iranul în weekend sau săptămâna viitoare
84

29
Criză politică în Kosovo: Curtea Constituţională repinge decretul preşedintei Osmani de dizolvare a parlamentului
29

1.243
Negocieri de pace în Orientul Mijlociu - Motivul pentru care Turcia nu intervine
1.243

91
Dezvăluiri incredibile de la întâlnirea emisarului lui Trump cu președintele din Belarus
91

52
Sondaj: Peste 60% dintre americani dezaprobă modul în care președintele american Donald Trump a gestionat războiul din Iran
52

1.940
VIDEO Casa Albă avertizează: Trump „nu blufează” şi va „dezlănţui iadul” dacă Iranul face din nou un „calcul greşit” sau negocierile eşuează
1.940
















Comentează