Preşedintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, avertizează miercuri că ”inamicii” Republicii islamice se pregătesc să invadeze una dintre insulele iraniene la Golful Persic, cu ajutorul unei ţări din regiune, relatează AFP, informează News.ro.
Ce acuză Iranul
”Potrivit serviciilor de informaţii, inamicii Iranului se pregătesc să ocupe una dintre insulele sale cu susţinerea unui stat din regiune”, scrie pe X Mohammad Bagher Ghalibaf, fără să dea nume.
Într-o astfel de ipoteză,”toate infrastructurile vitale ale acestui stat din regiune vor fi ţinta unor atacuri neîncetate”, a avertizat el.
Avertisment către SUA
Teheranul a avertizat miercuri SUA cu privire la desfăşurarea de trupe terestre în Iran, pe fondul informaţiilor că Washingtonul aduce din ce în ce mai multe forţe în zona Golfului, transmit dpa şi AFP.
"Monitorizăm îndeaproape toate mişcările SUA în regiune, în special desfăşurările de trupe", a scris pe reţeaua preşedintele parlamentului iranian, Mohammed Bagher Ghalibaf. "Nu ne puneţi la încercare hotărârea de a ne apăra ţara", a subliniat Ghalibaf, fost general.
"Generalii au distrus, soldaţii nu pot repara; în schimb, vor cădea pradă iluziilor lui (Benjamin) Netanyahu", a mai adăugat acesta, referindu-se la prim-ministrul israelian.
Să fie vorba de Insula Kharg?
Armata americană poate "neutraliza" insula Kharg, un sit petrolier cheie pentru Iran, "în orice moment dacă preşedintele (american Donald) Trump dă ordinul", a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, într-un comunicat transmis AFP, conform Agerpres.
Ea a reacţionat astfel la un articol publicat de Axios conform căruia administraţia Trump are în plan ocuparea sau o blocadă a insulei Kharg pentru a face presiuni asupra Teheranului să redeschidă strâmtoarea Ormuz.





























Comentează