Deşi Pakistanul este cel care conduce încercările de mediere între Statele Unite şi Iran pentru a pune capăt războiului, Turcia desfăşoară, la rândul ei, o activitate diplomatică intensă pentru a juca un rol care, deocamdată, s-a ciocnit de răceala Washingtonului şi de ostilitatea Israelului, scrie miercuri EFE, într-un scurt comentariu.
Pakistanul este mediator
Pakistanul a confirmat marţi că acţionează ca mediator, împreună cu Turcia şi Egiptul, şi a propus capitala sa Islamabad ca punct de întâlnire pentru o eventuală întâlnire între delegaţi americani şi iranieni, dar rolul Turciei în aceste eforturi este mai puţin clar.
Încă din 28 februarie, ziua începerii bombardamentelor americano-israeliene împotriva Iranului, Ankara şi-a anunţat disponibilitatea de a oferi sprijinul necesar medierii, iar ministrul său de externe, Hakan Fidan, a desfăşurat o activitate diplomatică intensă.
Între Ankara și Riad
Astfel, pe 18 martie, Hakan Fidan a luat parte la Riad la o conferinţă la care au participat 12 ţări, majoritatea arabe, pentru a încerca să oprească războiul, cu un comunicat final care condamna energic contraatacurile Iranului asupra ţărilor din Golf.
În acelaşi timp, Fidan a întreţinut conversaţii telefonice frecvente cu omologul său iranian, Abbas Araqchi, după cum a relatat el însuşi presei.
Atât Hakan Fidan, cât şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan au atribuit în mod repetat responsabilitatea războiului Israelului, iar preşedintele iranian Masud Pezeshkian i-a mulţumit miercuri preşedintelui turc pe reţeaua X.
"Poziţia fermă a dragului meu frate Erdogan de condamnare a atacurilor regimului sionist merită aplauze. Naţiunea învecinată Turcia îşi asumă de ani buni un rol de solidaritate cu comunitatea islamică şi sperăm că va continua pe acest drum nobil", a scris Pezeshkian.
Contactele între Ankara şi Teheran nu lipsesc, dar ceea ce împiedică un rol principal al Turciei în mediere este, probabil, răceala din relaţiile preşedintelui Erdogan cu omologul său american Donald Trump şi aversiunea reciprocă dintre liderul turc şi premierul israelian Benjamin Netanyahu, un alt actor principal în război.
Acuzațiile lui Erdogan
Preşedintele Erdogan l-a acuzat de nenumărate ori pe Netanyahu de comiterea de asasinate şi genocid din cauza atacurilor israeliene asupra populaţiei civile din Fâşia Gaza şi susţine că guvernul pe care îl conduce urmăreşte destabilizarea Orientului Mijlociu.
Deşi Hakan Fidan a participat în ianuarie la Davos la semnarea iniţiativei preşedintelui Trump, Consiliului pentru Pace, la a doua reuniune a acestui nou organism, în februarie, nu a fost acceptată oferta turcă de a trimite trupe pentru o viitoare forţă de stabilizare în Fâşia Gaza.
Nu au contribuit nici declaraţiile publice ale Ankarei conform cărora nu ar permite în niciun caz utilizarea instalaţiilor sale militare, inclusiv importanta bază de la Incirlik, pentru războiul împotriva Iranului, ele reprezentând nu doar o insultă simbolică, ci şi un prejudiciu logistic pentru Washington.
Fidan a indicat că, de la începutul războiului, este în contact constant cu autorităţile americane şi cu cele iraniene, iar presa turcă proguvernamentală a încercat să evidenţieze un presupus rol de mediator al Turciei, citând chiar speculaţii din mass-media americane pentru a întări această imagine.
Trump pariază deocamdată pe Pakistan
Totul indică însă că preşedintele Trump pariază deocamdată pe Pakistan, care în plus menţine un contact şi mai fluid decât Turcia cu Arabia Saudită, doar în această lună având loc trei vizite ale unor înalţi oficiali pakistanezi la Riad.
Oricât de mult şi-a subliniat neutralitatea preşedintele Turciei, care a condamnat în mod expres atacurile Iranului împotriva ţărilor din Golf şi nu a utilizat termenul "condamnare" pentru războiul declanşat de Statele Unite, din perspectiva Washingtonului, Erdogan pare probabil prea apropiat de regimul de la Teheran.
Pe de altă parte, pentru Ankara sfârşitul războiului este o prioritate naţională nu doar pentru că ar putea pune în pericol aprovizionarea cu gaz natural din Iran, care deocamdată continuă fără modificări, conform Ankarei, ci şi deoarece creşterea mondială a preţului petrolului poate periclita încercările de a controla inflaţia şi de a stabiliza economia şubredă a Turciei, o ameninţare care poate fi evitată doar dacă războiul se încheie cât mai curând.
Comentează