Un număr de 26 de roboţi educaţionali vor fi distribuiţi către 16 unităţi de învăţământ din Bucureşti, în cadrul unui proiect menit să combată fenomenul bullying, potrivit Agerpres.
Roboţii, împreună cu platformele de joc, vor fi folosiţi pentru activităţi educaţionale dedicate prevenirii fenomenului bullying în mediul şcolar.
"Aceste activităţi, de tip non-formal, facilitează înţelegerea de către copii a emoţiilor, acţiunilor şi atitudinilor implicate în incidentele de tip bullying şi contribuie la reducerea incidenţei acestui fenomen. În acelaşi timp, cadrele didactice vor avea la dispoziţie atât un instrument inovator, cât şi o metodă nouă pentru ca procesul educaţional să fie cât mai atractiv şi mai adaptat copiilor de astăzi", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Asociaţia Sinaptica.
Potrivit sursei citate, cadrele didactice interesate vor beneficia de instruire gratuită oferită de asociaţie, pentru a dobândi competenţele necesare includerii roboţilor educaţionali în procesul didactic, precum şi pentru a-şi actualiza cunoştinţele psiho-pedagogice care facilitează înţelegerea comportamentelor copiilor şi tinerilor implicaţi în incidente de bullying.
Acţiunea va fi marcată printr-un eveniment care se va desfăşura pe 21 martie, ora 11,00, la Colegiul Economic "Virgil Madgearu". Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Erasmus+ Robotics Versus Bullying, implementat în România de către Asociaţia Sinaptica, în calitate de partener naţional, şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în calitate de partener asociat.
Roboţi educaţionali, distribuţi în 16 unităţi de învăţământ din Capitală, pentru activităţi de preveniere a bullying-ului
Explorează subiectul
Articole Similare

93
Horoscopul zilei de 18 februarie 2026. Gemenii trebuie să fie mai răbdători. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
93

773
Veste-bombă pentru 4 zodii: finalul lui februarie le aduce succesul la care alții doar visează
773

1.126
VIDEO Imagini șocante cu acrobatul care a căzut de la 4 metri la un circ în Craiova. Ultimele noutăți despre starea de sănătate a spaniolului
1.126

20
Medic agresat de aparţinătorii unui pacient. A fost întocmit dosar penal
20

22
AFIR lansează finanțări de 11,7 milioane de euro pentru perdele forestiere la nivel de fermă
22

981
Producătorii de carne de porc, în pragul colapsului. APCPR avertizează: 'Fermele se vor închide curând'
981

64
Zi cu bucurie la Biserica 'Sfinții Împărați Constantin și Elena' - Parcul Călărași
64

385
Un bilanț tragic care nu se schimbă: România, campioana UE la accidente mortale
385

15
Ordinul privind structura anului şcolar 2026 - 2027 a fost publicat în Monitorul Oficial
15

360
Cât îi costă pe români să-și repare mașinile după ce au dat prin gropi: Drumurile arată ca după bombardament
360

35
Tânăr arestat după ce a tâlhărit o femeie sub ameninţarea unui cuţit
35

4.453
Imagini cutremurătoare de la ferma de bizoni și cerbi din Cluj-Napoca: De la 'cea mai mare din Est' la câmp al morții
4.453

431
X pică din nou în aceeași zi: a doua avarie globală lovește platforma lui Elon Musk
431

















Comentează