Rihanna a făcut show la Met Gala 2025: Și-a etalat burtica de gravidă și a confirmat că așteaptă al treilea copil

Autor: Cimpean Ana-Maria

Publicat: 10-05-2025

Actualizat: 10-05-2025

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Rihanna, în vârstă de 37 de ani, a confirmat oficial că este însărcinată cu al treilea copil, chiar pe covorul roșu al prestigioasei Gale Met 2025. Artista a ales să își dezvăluie sarcina într-un mod spectaculos, purtând o ținută semnată Marc Jacobs — o creație în dungi, completată de o cravată din bumbac și o pălărie supradimensionată, care i-au scos în evidență silueta de viitoare mămică. Apariția a fost imposibil de trecut cu vederea, mai ales în contextul temei de anul acesta, „Superfine: Tailoring Black Style”, un omagiu adus stilului negru rafinat.

Evenimentul, desfășurat la Muzeul Metropolitan de Artă din New York și considerat cel mai important eveniment din industria modei, a fost momentul perfect pentru ca vedeta să facă marele anunț. Partenerul ei, A$AP Rocky (36 de ani), unul dintre coprezentatorii serii, a confirmat sarcina într-o declarație scurtă pentru jurnaliștii de la Reuters, mărturisind că este „uimitor” să împărtășească o astfel de veste într-un cadru atât de special.

Cuplul are deja doi băieți, RZA Athelston Mayers și Riot Rosé, iar acum familia lor urmează să se mărească cu un nou membru.

Speculațiile privind o posibilă sarcină au început cu doar câteva zile înainte, după ce Rihanna a fost surprinsă în Los Angeles purtând un trening larg, indiciu care a aprins imediat imaginația fanilor și a presei, conform Click.ro.

Rihanna nu a fost singura vedetă care a celebrat maternitatea pe covorul roșu. Și modelul Karlie Kloss a atras toate privirile cu apariția sa elegantă, marcând prima ieșire publică de la anunțul făcut în martie că este însărcinată cu al treilea copil. Ea a purtat o jachetă neagră cu nasturi și revere înalte, care i-a pus discret în evidență burtica de gravidă, completând astfel un moment de neuitat în cadrul uneia dintre cele mai glamour seri ale anului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură5°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri