Revolut, aplicaţia financiară cu peste 1,4 milioane de clienţi numai în România, a anunţat lansarea unui card placat cu aur de 24 de carate, în ediţie limitată, care va putea fi achiziţionat de către utilizatorii din SUA, Marea Britanie şi Spaţiul Economic European (SEE), conform agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al platformei, cardul poate fi comandat, deja, din 26 noiembrie, de către clienţi, indiferent de tipul de plan ales, va fi disponibil într-un număr limitat de exemplare, iar preţul este de 297,99 de lei (cu costuri de expediere incluse).
Cardul este fabricat dintr-o singură foaie de oţel dur (similar cardurilor Revolut Metal) şi placat cu aur de 24 de carate, printr-un proces de design meticulos. "Pentru ca suprafaţa acoperită cu metalul preţios să nu fie afectată sau zgâriată, utilizatorii sunt sfătuiţi să îl ţină la distanţă de chei sau obiecte cu margini ascuţite. Având la fel ca orice alt card Revolut Metal greutatea de 18 grame, cardului Gold îi stă cel mai bine în portofel", precizează reprezentanţii Revolut.
Noul card se alătură celorlalte instrumente Metal existente, respectiv: Lavandă, Aur, Roz, Argint, Gri Spaţial şi Negru.
Revolut este prima aplicaţie financiară care ajută utilizatorii din toată lumea să îşi folosească la maximum fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar.
În prezent, peste 16 milioane de clienţi din lume, din care mai mult de 1,4 milioane din România, folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 150 de milioane de tranzacţii pe lună.
Revolut a anunţat lansarea unui card placat cu aur de 24 de carate, în ediţie limitată
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.292
Alertă pe piața energiei: prețul petrolului explodează pe fondul conflictului din Strâmtoarea Ormuz
1.292

1.807
FOTO Afaceri ilegale cu trufe și fructe de pădure, descoperite în urma unor controale comune ale Gărzii de Mediu, ANAF şi Poliţiei: ce nereguli grave au descoperit inspectorii
1.807

7.043
Oamenii de afaceri îl iau tare pe Ilie Bolojan după ce consumul a scăzut cu 25% în România: E un indicator esențial pentru economie
7.043

3.542
O alianță improbabilă între două superputeri rivale prinde contur: Experții vorbesc despre începutul unei noi ordini mondiale
3.542

674
Ministrul Agriculturii anunță motorină la 4 lei pentru fermieri: Se vor da tichete speciale
674

459
Uniunea Europeană reacționează la scumpirea gazelor: Ce măsuri se iau în calcul pentru protejarea consumatorilor
459

32
A doua zi a Digital Innovation Summit Bucharest 2026: inteligența artificială, reziliența digitală și impactul noilor tehnologii asupra societății și economiei
32

32
Ministrul Energiei s-a întâlnit cu reprezentanţii angajaţilor Complexului Energetic Oltenia,care au contracte de muncă pe perioadă determinată
32

52
Centrul Naţional de Coordonare în domeniul Securităţii Cibernetice a găzduit miercuri NCC Day, la Palatul Parlamentului
52

58
Virgil Popescu îi cere comisarului european pentru energie să susţină creşterea protecţiei infrastructurii offshore din Marea Neagră: ”Neptun Deep” nu este doar un proiect naţional, este un proiect european de securitate energetică
58

6.293
Lovitură pentru industria românească: Azomureș anunță concedieri colective și conservarea combinatului
6.293

3.306
Adrian Negrescu explică de ce cheltuielile statului cu bugetarii cresc în 2026 în ciuda concedierilor: Se va simți puternic spre finalul anului!
3.306

5.398
Dan Șucu a dat o adevărată lovitură financiară în București Afacerea uriașă lansată de patronul Rapidului chiar lângă Herăstrău
5.398

















Comentează