Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, a declarat că nu susţine formarea unei coaliţii de guvernare cu PSD şi că nu se aşteaptă ca o astfel de colaborare să fie stabilită de la nivel central şi pentru autorităţile locale.
Întrebat, la B1 Tv, dacă va colabora cu preşedintele PSD Sector 6, Gabriel Mutu, în cazul în care liberalii şi social-democraţii vor alcătui o coaliţie de guvernare, Ciprian Ciucu a precizat că nu doreşte să strice majoritatea formată în campania electorală.
"Eu, în acest moment, nu susţin formarea acestei alianţe (PNL-PSD). Sunt unul dintre cei mai vehemenţi membri ai Biroului Politic Naţional care a spus acest lucru. Deci nu îmi doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar. (...) Dacă se reface, la nivel local e una, la nivel guvernamental e alta, pentru că nu o să îmi stric eu majorităţile pe care le-am gândit din campania electorală numai pentru că la nivel guvernamental se schimbă lucrurile. Cel puţin aşa văd eu. Adică, nu mă aştept la o decizie a Biroului Naţional în care spune că ne aliem cu PSD în toată ţara, în toate consiliile locale. Nu mă aştept la aşa ceva. Şi ca şi până acum, să se dea libertatea primarilor liberali să îşi facă alianţele politice cu cine consideră că trebuie să-şi facă acele alianţe politice", a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, întrebat dacă se vede viitor primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu a replicat: "Mă văd viitorul primar al Sectorului 6".
Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni luni şi urmează să ia o decizie în privinţa negocierilor cu USR şi PSD, a anunţat, vineri, preşedintele partidului, Florin Cîţu.
El a calificat discuţia cu PSD drept una "bună". Potrivit acestuia, la întâlnirea cu PSD s-a avansat varianta unui premier prin rotaţie, dar nu s-a discutat aproape deloc despre portofolii sau funcţia de prim-ministru.
Soluţia politică a unei guvernări care să includă şi PNL şi PSD este "singura" în acest moment de răscruce pentru România, a declarat, vineri, preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, care a subliniat că, în cazul în care "războiul" dintre cele două mari partide va continua, va crea o nouă criză politică şi va duce la declanşarea alegerilor anticipate.
Revoltă în PNL față de varianta unei alianțe cu PSD: Președintele filialei București anunță că se opune vehement
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

0
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
0

776
VIDEO Reacția premierului Ilie Bolojan la ceea ce i-a transmis Olguța Vasilescu mamei lui
776

772
VIDEO Bolojan îl laudă pe 'Cupidon': Premierul, în vizită în orașul primarului PNL declarat colaborator al Securității. 'În urma noastră nu rămân declarațiile politice, ci investițiile'
772

34
Senatorul Sava, semnal de alarmă privind Spitalul din Constanţa
34

1.838
Război intern în PNL din cauza bugetului - Hubert Thuma îi arată cartonașul roșu lui Ilie Bolojan: 'Ilfovul, din nou, pare să fie tratat cu dispreț'
1.838

73
Buda(PNL): Încercarea de a-l schimba din funcţie pe premierul Bolojan e proiectul aripii dragniste din PSD
73

1.653
Fost ministru al Muncii, atac la premier după declarațiile despre carburanți: 'Nu, domnule Bolojan, dumneavoastră sunteți piromanul economic!'
1.653

2.601
Vor SUA să târască România în războiul din Orientul Mijlociu? Consilierul Marius Lazurca pune capăt isteriei: 'Nu ne-au cerut o bază, ci au oferit ceva'
2.601

29
Proiect: verificare obligatorie a vârstei pentru cumpărăturile online de alcool, tutun și acces la jocuri de noroc
29

68
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și indcompetenței
68

2.742
Volodimir Zelenski, 'o combinație paradoxală' - portretul surprinzător făcut de consilierul prezidențial Marius Lazurca după întâlnirea de la Cotroceni
2.742

2.053
Vot cu „urne inteligente” la alegerile locale și parlamentare din 2028, propus de președintele AEP
2.053

5.732
VIDEO Mircea Badea i-a compus poezie specială lui Ilie Bolojan - ”Muma lui Bolojan”
5.732

















Comentează