Procurorii Serviciului teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au emis 11 ordonanţe de reţinere pe numele poliţiştilor de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani acuzaţi de fapte de corupţie, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit acestora, unul dintre cei 11 reţinuţi de procurorii DNA este ofiţer, iar zece sunt agenţi de poliţie.
Alţi cinci agenţi de poliţie au fost plasaţi sub control judiciar.
De asemenea, în acest dosar a fost reţinută şi o persoană suspectată de dare de mită.
Atât poliţiştii acuzaţi că ar fi primit mită, cât şi şoferul bănuit de dare de mită urmează să fie prezentaţi, în cursul zilei de joi, în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii DNA au făcut, miercuri, 20 de percheziţii în judeţul Botoşani, dintre care una la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere şi 19 la locuinţele poliţiştilor. Cercetările se desfăşoară într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în perioada iunie - noiembrie 2020.
Rețineri după perchezițiile DNA: 11 polițiști, acuzați de luare de mită
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

557
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
557

75
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
75

1.078
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.078

2.801
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
2.801

4.110
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
4.110

2.148
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.148

833
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
833

65
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
65

597
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
597

2.181
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.181

22
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
22

1.465
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.465

1.652
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.652
















Comentează