Eliminarea completă a restricţiilor pentru turiştii români şi suplimentarea culoarelor de acces dar şi a personalului din frontiere pentru fluidizarea traficului din punctele vamale au fost printre temele discutate de reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) cu ministrul Turismului din Grecia, Vassilis Kikilias, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al ANAT, remis joi AGERPRES, asociaţia patronală din turism s-a întâlnit miercuri cu ministrul Turismului din Grecia, în prima zi a vizitei de lucru în România a demnitarului elen. Delegaţia ANAT a fost condusă de către Dumitru Luca, preşedinte, şi Alin Burcea, prim vicepreşedinte.
"Temele discutate au fost legate de eliminarea completă a restricţiilor pentru turiştii români, respectiv rezolvarea problemelor legate de accesul cu autoturismul propriu, prin vămile de la Makaza şi Promachonas. Delegaţia ANAT a solicitat din nou suplimentarea culoarelor de acces dar şi a personalului din frontiere pentru fluidizarea traficului din punctele vamale şi a obţinut promisiuni ferme în acest sens pentru sezonul estival 2022. Odată cu eliminarea restricţiilor sanitare care presupuneau verificări suplimentare în frontieră, timpul de aşteptare pentru turiştii români se va reduce considerabil", se menţionează în comunicat.
De asemenea, discuţiile au vizat şi turismul religios, în vederea extinderii sezonului turistic, dar au fost abordate şi zonele de interes pentru turiştii din Grecia care vin în România: Bucureşti, Delta Dunării, circuite culturale.
Reprezentanţii ANAT au solicitat ministrului grec al Turismului eliminarea completă a restricţiilor pentru români
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

226
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
226

473
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
473

27
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
27

35
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
35

1.531
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.531

1.409
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.409

39
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
39

28
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
28

4.310
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
4.310

19
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
19

1.727
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.727

20
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
20

34
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
34
















Comentează