Rezistenţa Islamică din Irak, o grupare umbrelă a facţiunilor armate susţinute de Iran, a revendicat responsabilitatea pentru doborârea avionului militar american de realimentare în vestul Irakului, joi, relatează Reuters.
Gruparea a declarat într-un comunicat că a doborât aeronava KC-135 ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”.
UPDATE/ Patru morți în urma prăbușrii
Patru din cei şase membri ai echipajului unui avion militar american prăbuşit joi în Irak au murit, iar eforturile continuă pentru salvarea celorlalţi doi, au anunţat vineri forţele armate ale SUA, conform agenţiei Reuters.
Avionul-cisternă KC-135 Stratotanker s-a prăbuşit în urma unui incident în care a fost implicată şi o altă aeronavă, dar nu a fost lovit de tiruri - nici din partea unui inamic, nici a unui aliat.
Alţi şapte militari americani au fost ucişi în timpul operaţiunilor militare ale Statelor Unite şi Israelului împotriva Iranului.
Ancheta CENTCOM
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), a cărui zonă de responsabilitate acoperă Orientul Mijlociu, a comunicat că ancheta privind circumstanţele incidentului de joi nu s-a încheiat.
Rezistenţa Islamică din Irak, o grupare de facţiuni armate susţinute de Iran, a revendicat doborârea avionului de realimentare în zbor.
În cadrul conflictului, Washingtonul a desfăşurat în regiune un mare număr de aeronave. Reuters apreciază că acest ultim incident dovedeşte încă o dată că riscurile sunt prezente nu doar în timpul operaţiunilor, ci şi la realimentarea în zbor. De asemenea, în războiul actual agenţia a consemnat că au fost răniţi circa 150 de militari americani; ultimii doi, marinari, au suferit leziuni în timpul unui incendiu fără legătură cu luptele la bordul portavionului Gerald Ford.
CENTCOM confirmă pierderea avionului
Armata americană a confirmat, joi, pierderea unui avion de realimentare în zbor cu carburant de tip KC-135, în vestul Irakului, potrivit Comandamentului Militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM).
Incidentul a avut loc ”într-un spaţiu aerian prieten în timpul Operaţiunii Epic Fury”, potrivit CENTCOM.
Două aeronave au fost implicate.
Unul dintre avioane s-a prăbuşit, iar celălalt a putut ateriza în deplină siguranţă.
Forţele americane au dat asigurări că ”operaţiuni de căutare şi salvare sunt în curs” în vederea căutării echipajului.
Incidentul nu este rezultatul ”unui tir ostil sau al unui tir inamic”
Niciun detaliu despre numărul persoanelor de la bordul avionului nu a fost făcut public şi nici despre situaţia lor actuală.
”Informaţii mai ample vor fi furnizate pe măsura evoluţiei” situaţiei, a dat asigurări CENTCOM.
Comandamentul a cerut ”răbdare” în timp ce ”adună detalii suplimentare pentru a le oferi claritate familiilor militarilor” respectivi.
Al patrulea avion pierdut de la începutul conflictului
Nicio victimă nu a fost confirmată imediat.
Avionul de tip KC-135 este al patrulea avion american pierdut de la începutul Războiului în Iran.
Trei avioane de luptă de tip F-15 au fost doborâte de tiruri amice în Kuwait.
Avionul de tip Boeing KC-135 ”Stratotanker” - cu o lungime de 41,4 metri şi o anvergură de aproape 40 de metri - este dotat cu patru reactoare şi o capacitate de încărcare de până la 38 de tone, în funcţie de configurare.




























Comentează