Regatul Unit a ajuns la un acord cu Bruxellesul pentru a reintra din 2027 în programul european de schimburi universitare Erasmus pe care l-a părăsit în 2020, la momentul Brexit-ului, au anunţat miercuri guvernul britanic şi Uniunea Europeană într-un comunicat comun, relatează AFP.
"Aderarea la 'Erasmus' este o victorie majoră pentru tinerii noştri, ridicând obstacolele şi lărgind orizonturile pentru ca fiecare, indiferent de originea sa, să aibă posibilitatea de a studia şi de a se forma în străinătate", a declarat ministrul britanic pentru relaţiile cu Uniunea Europeană, Nick Thomas-Symonds, conform Agerpres.
Acest acord se înscrie în cadrul relansării relaţiilor cu UE angajată de premierul laburist Keir Starmer după venirea sa la putere în iulie 2024, după anii de tensiuni între cei 27 şi precedentele guverne conservatoare cu legături cu Brexit-ul.
Reintegrarea Regatului Unit începând din 2027 în programul european de schimburi universitare Erasmus va întări legăturile între UE şi Londra, şi-au exprimat miercuri satisfacţia mai mulţi responsabili europeni.
Această întoarcere "deschide calea unor noi experienţe împărtăşite şi unor prietenii durabile" tuturor studenţilor care vor putea beneficia de această extindere a programului, a subliniat pe X preşedinta executivului european Ursula von der Leyen, în timp ce comisarul pentru comerţ, Maros Sefcovic, a salutat "un mare pas înainte" pentru relaţiile între UE şi Regatul Unit.

































Comentează