Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Mihai Barbu a declarat miercuri la Oradea, cu ocazia Conferinţei de Operatorie Feroviară & Material Rulant, că este optimist în ce priveşte viitorul transportului feroviar în România, că există fonduri europene pentru acest sector, dar şi că trebuie corelate proiectele de dezvoltare ale infrastructurii feroviare cu proiectele de achiziţie de trenuri noi.
"Este o conferinţă foarte importantă pentru noi, astăzi şi mâine, aici la Oradea. Ajunge primul tren dintr-o serie de 62 de trenuri pe care urmează ca PESA să le livreze către România, către Căile Ferate Române. Sunt trenuri foarte performante, care oferă mai mult confort şi mai multă siguranţă călătorilor noştri. Sunt hotărât alături, de toţi colegii din Autoritate, alături de Ministerul Transporturilor, să facem reformă în sistemul feroviar din România. Cred foarte mult în viitorul transportului feroviar în România şi că trebuie să facem efortul să aducem călătorii către calea ferată. Dar pe lângă această achiziţie de trenuri pe care o face ARF trebuie ca şi infrastructura feroviară să se dezvolte la nivelul aşteptărilor populaţiei şi a călătorilor pentru că altfel nu putem aduce călători de calea ferată", a declarat miercuri, pentru Agerpres, preşedintele ARF, Mihai Barbu.
Acesta a adăugat că există premise favorabile pentru dezvoltarea acestui sector deoarece sunt foarte mulţi bani alocaţi de către Comisia Europeană pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare.
"Noi suntem convinşi că şi compania CFR S.A. va înţelege acest lucru şi pe viitor o să corelăm proiectele de dezvoltare ale infractorii feroviare cu proiectele de achiziţie de trenuri mari. Pe viitor, ARF îşi propune mult mai multă transparenţă, mult mai multă corectitudine, nu va favoriza niciodată companiile private, dar nici nu le va defavoriza în favoarea companiilor de stat. Este o competiţie normală, o competiţie legală între toţi competitorii din piaţă şi aşa se va poziţiona ARF de acum încolo", a subliniat Mihai Barbu.
Conferinţa de Operatorie Feroviară & Material Rulant, organizată de Club feroviar în perioada 21-22 mai, reuneşte circa 150 de participanţi din toată ţara şi din străinătate, cu o delegaţie de 20 de specialişti din Polonia, condusă de vicepreşedinta PESA, Hanna Wisniewska, alături de reprezentanţi ai unor companii multinaţionale, firme din domeniu, lideri din industrie, experţi şi factori de decizie de la nivel local şi naţional.
În deschiderea întâlnirii au luat cuvântul preşedintele ARF, Mihai Barbu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuţ Săvoiu, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, prefectul Marcel Dragoş, directorul ONFR -AFER, Mircea Arnăutu şi gazda evenimentului, directorul general al OTL S.A., Adrian Revnic.
Secretarul de stat Ionuţ Săvoiu şi-a expeimat încrederea de "a trăi într-o nouă realitate", cu investiţii relansate în domeniul materialului rulant. El a precizat că urmează omologarea trenului electric, apreciind că, până la sfârşitul anului, noile trenuri vor circula pe căile ferate din ţară.
Primarul Florin Birta a menţionat faptul că în Oradea şi în judeţul Bihor s-a înţeles cât este de importantă dezvoltarea transportului feroviar, fiind realizate, în parteneriat cu CJ, Instituţia Prefectului şi Guvernul României, o serie de proiecte ce interconectează comunităţile, Oradea cu ZMO şi cu judeţul. Unul din aceste proiecte este terminalul intermodal din Episcopia, finalizat în 2024, cu fonduri europene.
Preşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, a descris succint mega proiectul Tram Train, în valoare de 274 de milioane de euro, "cel mai ambiţios, cel mai valoros şi cel mai important proiect de tram train din România". Prin acesta se vor conecta liniile tramvai din Oradea cu liniile de cale ferată operabile din localităţile învecinate, cu preluarea altor două tronsoane nefuncţionale, pentru reabilitare, prelungirea liniei de tramvai spre Aeroportul Oradea şi spre comuna Borş, dar şi achiziţia a 14 vehicule.
"Suntem în faza de a drumul la licitaţii atât pentru achiziţia vehiculelor, cât şi pentru realizarea infrastructurii", a precizat Mălan.
Prefectul Marcel Dragoş a evidenţiat cuvântul "reformă", aplicat de administraţia locală şi judeţeană pentru dezvoltare şi a solicitat Ministerului Transporturilor să se aplece cu atenţie asupra proiectului de electrificare Oradea - Cluj, important proiect strategic de infrastructură ce ar asigura o mai modernă conectivitate şi cu partenerii europeni.
Directorul Organismului Notificat Feroviar Român (ONFR) din Autoritatea Feroviară Română (AFR) s-a declarat foarte optimist în ce priveşte viitorul transportului feroviar, făcând o sinteză a investiţiilor şi proiectelor realizate în ultimul an. Între acestea, el a amintit "un proiect extraordinar", anume modernizarea pe PNRR a materialului rulant, dar şi "cel mai spectaculos proiect de transport urban din România" - Tram Train-ul de la Oradea.
Potrivit acestuia, primul tren electric regional va intra în teste la centrul de testări feroviare de la Făurei, pentru interoperabilitate, având laborator acreditat, singurul din România şi al doilea din Europa.
"Ne-am propus şi sper să reuşim, cu ajutorul Ministerului Transporturilor, nişte lucrări de îmbunătăţire a parametrilor inelului de la Făurei. Vrem să construim o substaţie de tracţiune, vrem să organizăm lucrul în trei schimburi, să asigurăm serviciul de strunjire de roţi şi altele. Pe partea de laborator, sunt acreditate acum 49 de încercări şi am depus solicitare pentru extinderea cu încă 9 încercări, ca să putem face faţă cât mai multor solicitări de pe piaţă", a spus Mircea Arnăutu.
Directorul general al societăţii de transport local OTL S.A., Adrian Revnic, a menţionat că Oradea este "un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte o viziune, o strategie, un plan de acţiune şi programe coerente." Prelungirea PNRR -ului cu 18 luni a fost o veste care i-a bucurat pe mulţi în ţară, termenele proiectului Tram Train urmând să fie respectate, respectiv până în anul 2029.
Primul tren electric regional produs de constructorul polonez PESA şi comandat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), contractat în ianuarie 2024, ce face parte din lotul celor 62 de trenuri destinate traficului regional şi suburban, va putea fi văzut joi la Terminalul Intermodal Episcopia Bihor, în cea de-a doua zi a conferinţei.
Reforma 'vine cu trenul': România poate miza pe transportul feroviar
București
8°C
Articole Similare

19
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
19

632
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
632

1.107
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
1.107

2.690
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
2.690

1.604
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.604

741
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
741

59
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
59

569
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
569

2.061
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.061

20
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
20

1.408
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.408

1.618
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.618

3.531
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.531
















Comentează