Locuitorii comunei germane Hilgermissen, din landul Saxonia Inferioară, care se remarcă prin lipsa numelor de străzi, au votat în favoarea menţinerii acestei situaţii, în cadrul unui referendum care a avut loc duminică, relatează dpa preluată de Agerpres.
Găsirea unei case în această comună din nordul Germaniei poate deveni un coşmar, având în vedere că este formată din mai multe sate, iar numerotarea caselor pare lipsită de logică.
Şi totuşi 60% din cei aproximativ 1.900 de locuitori au votat în favoarea continuării vechiului sistem de adrese care se bazează exclusiv pe numere de case, conform rezultatelor preliminare ale referendumului.
Oameni de afaceri reclamă faptul că aplicaţiile de navigare nu funcţionează bine în comună şi în cazul unor livrări la domiciliu anumite locaţii nu pot fi găsite. Alţii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că serviciile de urgenţă riscă să nu ajungă în timp util la populaţie. În consecinţă, consiliul local din Hilgermissen a votat anul trecut în favoarea introducerii numelor de străzi.
Trei locuitori au lansat ulterior o iniţiativă de păstrare a adreselor numai cu numere în comuna Hilgermissen. O încercare precedentă de a introduce nume străzilor, în 2013, a fost respinsă de majoritatea locuitorilor.
Tradiţionaliştii care se opun schimbării au remarcat că serviciile de urgenţă au dispozitive de navigare moderne care îi vor ghida oriunde este nevoie în timp util.
Ei nu consideră necesară introducerea de nume pentru străzi şi se tem de pierderea îndelungatei tradiţii conform căreia adresa constă în numele vechi al satului şi un număr de casă aparent aleatoriu.
Rezultatele referendumului de duminică sunt valabile timp de doi ani, a precizat un responsabil local, Wilfried Imgarten.
Referendum inedit în Germania - Locuitorii unei comune au respins propunerea de a da nume străzilor
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

11
VIDEO Regiuni extinse din SUA, afectate de ninsori şi viscol - Pene de curent pe scară largă și mii de zboruri anulate
11

4
Talibanii acuză: „O femeie şi un copil, ucişi în Afganistan, în tiruri pakistaneze de obuze”
4

1.056
Operațiune mamut lansată de Moscova: „armata din umbră”, unitatea de elită gândită să comită asasinate în străinătate (presă)
1.056

39
VIDEO Explozii la Kiev în timpul unui rar atac aerian rusesc în plină zi
39

32
Aeroportul din Dubai reia treptat zborurile
32

68
Avionul lui Khamenei, distrus de aviația israeliană în ultimul raid asupra Teheranului
68

3.458
Probleme pentru Trump: eșec pe linie pentru coaliția navală responsabilă de strâmtoarea Ormuz
3.458

58
Alternativă la Patriot pentru Ucraina - Ce este sistemul SAMP/T
58

37
Reuniune a miniștrilor de externe din UE - Războaiele din Ucraina și Iran pe agenda discuțiilor
37

44
Noua Constituție a Kazahstanului, aprobată prin referendum
44

3.103
Începe războiul viitorului: pușcașii marini ai Statelor Unite vor deveni invizibili din 2027. Cum va fi posibil
3.103

10
VIDEO Incendiu la un spital din India - Zece pacienți au murit
10

2.145
Două săptămâni de război: Detaliile deciziei riscante a lui Trump de a ataca Iranul și lupta pentru a limita consecințele (CNN)
2.145
















Comentează