Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09.06.2016, a inculpaților:
BOCANCEA SORIN, rector al Universității „Petre Andrei” din Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- favorizarea făptuitorului,
- instigare la fals intelectual, în formă continuată,
- instigare la fals material în înscrisuri oficiale,
BOCANCEA ANTONIE CRISTIAN, în calitate de profesor universitar doctor în cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- favorizarea făptuitorului,
- fals intelectual, în formă continuată,
- fals material în înscrisuri oficiale,
BUCUCI MARK, în calitate de lector universitar doctor în cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- favorizarea făptuitorului,
- fals intelectual, în formă continuată.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 786/VIII/3 din 9 iunie 2016, referitor la suspiciuni de fapte de corupție săvârșite de un prodecan al Facultății de Drept din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, privind înscrierea unui student direct în anul al 3-lea de studii, fără ca acesta să susțină examenele aferente anilor anteriori de studii, fără să se prezinte la cursurile obligatorii și fără să achite taxele de școlarizare la termenele prevăzute în Regulamentul Universității „Petre Andrei” din Iași, procurorii anticorupție au extins cercetările și cu privire la suspiciuni privind săvârșirea, de către alte cadre didactice, a altor infracțiuni după cum urmează:
În același context, la data de 06 iunie 2016, inculpatul Bocancea Sorin, în calitate de rector al Facultății de Drept din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, în scopul împiedicării și îngreunării cercetărilor în dosarul respectiv, nu a predat organelor de urmărire penală, la solicitarea acestora, cataloagele aferente anului 1 de studii al Facultății de Drept din cadrul aceleiași universități, anul universitar 2014-2015, cunoscând faptul că aceste probe ar fi îngreunat situația juridică a inculpatului Drugă Dan Florin.
La data de 07 iunie 2016, în aceeași calitate și în același scop, inculpatul i-a determinat pe inculpații Bucuci Mark și Bocancea Antonie Cristian, cadre didactice în cadrul aceleiași instituții, să facă mențiuni necorespunzătoare adevărului în „Catalogul pentru examene/verificări/colocvii” pentru Anul 1, prin care se atesta în fals faptul că studentul respectiv obținuse note de trecere la șase materii, în condițiile în care acesta nu a susținut în fapt acele examene.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 09 iunie 2016, inculpații Bocancea Sorin, Bucuci Mark și Bocancea Antonie Cristian urmează să fie prezentați Curții de Apel Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Direcției Generale Anticorupție.
Rectorul unei universităţi şi doi profesori, reţinuţi de DNA: Cum au încercat să saboteze ancheta
București
14°C
Articole Similare

144
FOTO-VIDEO Revoluție în industria auto: Un producător de anvelope a inventat roțile cu 'gheare' / Cum funcționează noua tehnologie
144

1.204
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
1.204

907
Volodimir Zelenski, 'o combinație paradoxală' - portretul surprinzător făcut de consilierul prezidențial Marius Lazurca după întâlnirea de la Cotroceni
907

929
Vot cu „urne inteligente” la alegerile locale și parlamentare din 2028, propus de președintele AEP
929

2.002
VIDEO Mircea Badea i-a compus poezie specială lui Ilie Bolojan - ”Muma lui Bolojan”
2.002

1.848
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
1.848

279
Recuperare medicală rapidă, în numai o săptămână la Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit”, după AVC cu pierderea vorbirii
279

2.849
De ce a venit Zelenski acum în România? Armand Goșu: 'Un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc' / Mesaj pentru Ungaria și calculele Kievului
2.849

3.624
Risipa din instituțiile statului: Zece angajați produc 14-20 de hârtii într-o lună, printre care foaia de prezență, în structurile teritoriale ale AEP
3.624

6.361
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
6.361

2.775
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
2.775

3.775
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.775

3.324
VIDEO Trei nopți de teroare pentru motocicliști, în Sectorul 6: Suspectul, prins în flagrant în timp ce distrugea caroseriile
3.324

















Comentează