Un grup de 633 de scafandri au doborât Recordul Mondial Guinness al celui mai mare număr de persoane reunite într-un singur loc pentru a realiza simultan o curăţare submarină, în apropiere de pontonul de pescuit Deerfield Beach, din Fort Lauderdale, în sudul Floridei (SUA), relatează EFE potrivit Agerpres
Michael Empric, judecătorul Guinness, a anunţat noul record mondial într-un video postat duminică de Dixie Divers, organizatoarea evenimentului. Potrivit lui Empric, vechiul record era deţinut de egipteanul Ahmed Gabr, care reuşise în 2015 să reunească 614 de scafandri pentru a curăţa o zonă a Mării Roşii din Hurghada (Egipt).
Noul record revine astfel Floridei după operaţiunea de curăţare organizată sâmbătă de Dixie Divers, alături de grupul de sprijin al conservării marine Project AWARE şi de agenţia de scafandri PADI, printre alte organizaţii.
"A fost un succes", a scris pe contul său de Facebook, Jack Fishman, unul dintre participanţi.
Echipa a colectat peste 9.000 de deşeuri marine "pentru a face din Deerfield Beach un loc mai bun pentru cei care locuiesc aici". Deşeurile marine ameninţă un ecosistem de care depinde direct viaţa a 3 miliarde de persoane.
Aproape 80 % dintre aceste deşeuri sunt din plastic, căruia îi trebuie 400 de ani pentru a se degrada şi care însumează aproape 150 milioane de tone de reziduuri aruncate în mare, potrivit estimărilor Comisiei Europene.
Aceste deşeuri, care provin cel mai adesea din pungi şi sticle de plastic ajunse în mare, constituie un pericol de sufocare pentru fauna marină, în timp ce aşa numitele microparticule din plastic (mai mici de 5 mm) sunt ingerate de peştii care fac parte din lanţul alimentar uman.
Recordul mondial de colectare simultană a deşeurilor marine a fost doborât de 633 de scafandrii din SUA
București
16°C
Articole Similare

217
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
217

13
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
13

11
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
11

1.330
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
1.330

22
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
22

26
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
26

1.133
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.133

54
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
54

93
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
93

78
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
78

3.012
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.012

108
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
108

6.522
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.522

















Comentează