Transportatorii rutieri bulgari au cerut eliminarea controalelor la frontiera dintre Bulgaria şi România, noteazăză Agerpres.
"Dacă Bulgaria şi România nu pot fi acum în spaţiul Schengen, guvernele celor două ţări trebuie să elimine controalele la frontieră", se arată într-un comunicat al Camerei Transportatorilor Rutieri din Bulgaria (CRCB) publicat marţi.
CRCB a precizat că susţine punctul de vedere al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), potrivit căruia în condiţiile în care aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen este blocată, guvernele celor două ţări ar trebui să colaboreze pentru a elimina controalele la frontiera dintre ele.
"În ambele ţări, sectorul transportului este unul important pentru economiile lor. Industria transportului atât în Bulgaria cât şi în România a suferit considerabil din cauza măsurilor protecţioniste introduse de UE în numele pachetului Mobilitate I. Scopul este clar - să reducă competitivitatea nu doar a transportatorilor din cele două ţări dar şi a economiilor lor în ansamblu", se mai arată în comunicatul CRCB.
Potrivit transportatorilor rutieri bulgari, neadmiterea în spaţiul Schengen este "o lovitură dată afacerilor, tuturor celor care călătoresc, şi şoferilor de vehicule de mare tonaj care sunt forţaţi să aştepte timp de mai multe ore şi zile la graniţă".
Aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen a fost respinsă în data de 8 decembrie, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE, desfăşurat la Bruxelles. În acelaşi timp, Croaţia a primit undă verde să adere la Schengen de la 1 ianuarie 2023.
Reacție la votul din JAI: Transportatorii rutieri din Bulgaria cer eliminarea controalelor la frontiera cu România
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

562
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
562

1.274
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.274

1.680
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
1.680

1.978
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
1.978

5.181
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
5.181

2.628
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.628

77
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
77

3.330
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.330

2.629
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.629

88
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
88

1.108
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.108

68
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
68

2.088
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
2.088
















Comentează