"A fost o reacţie întârziată din partea statului român. Mă bucur că într-un final au înţeles că este important să protejezi orice cetăţean indiferent unde se află şi să soliciţi o procedură transparentă. În mod cert, statul este suveran să îşi gestioneze procedurile, legile, dar o procedură transparentă eşti obligat să soliciţi, eşti obligat să te îngrijeşti de soarta cetăţeanului tău, mai ales că vorbim de copii minori, cetăţeni români", a declarat Alina Gorghiu luni seară la postul Digi 24, potrivit Agerpres.
Ea a adăugat că îşi doreşte să vadă această speţă finalizată cu un răspuns favorabil familiei. "Este un subiect delicat şi foarte emoţional pentru că vorbim despre copii implicaţi în această speţă. Evident că în orice fel de discuţie trebuie să porneşti de la interesul superior al copiilor minori. Îmi doresc să văd această speţă finalizată cu un răspuns favorabil familiei. Nu ştiu care vor fi reacţiile sau finalul acestei anchete. Mă bucur că instituţiile statului se pare că până acum au înţeles care le este menirea. Vom vedea ce se întâmplă. Aş vrea să văd că nu există stat european sau care este membru al Adunării Parlamentare de pe lângă Consiliul Europei care să despartă nişte copii într-o procedură", a punctat Gorghiu.
Reacţie întârziată în cazul Bodnariu, acuză copreşedintele PNL Alina Gorghiu
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.583
Efectul de bumerang pentru George Simion: Îl prind din urmă declarațiile făcute și afirmațiile categorice
1.583

3.273
Blocaj total în Primăria Capitalei - consilierii PSD, PUSL și AUR riscă să-și piardă mandatele. Prefectul Andrei Nistor: 'Din punctul meu de vedere, suntem deja acolo'
3.273

2.956
VIDEO Diana Șoșoacă: 'Vom intra în război. Ne aflăm în centrul celui de-al Treilea Război Mondial. Românii vor fi folosiți pentru a ataca Iranul și Rusia'
2.956

9.456
Ilie Bolojan a depistat o șmecherie prin care se sifonează banii de la Guvern: S-a enervat și a dat ordin să înceteze imediat suveica
9.456

4.694
AUR și-a trecut o lege prin Senat, cu voturi PSD și UDMR: „Nadia, Năstase și Halep vor fi oricând mai cunoscuți pe acest mapamond decât Ilie Bolojan sau Nicușor Dan”
4.694

4.290
George Simion și jocul dublu din Parlament: A mers pe sârmă, dar a reușit să supere și capra, dar și varza. Doar SOS România a votat împotrivă
4.290

3.320
Siminică zis "Goldeanu" versus Nicu "Americanu"
3.320

8.553
VIDEO Ministrul Sănătății anunță o schimbare majoră în sistem: Se întâmplă după 36 de ani de așteptare
8.553

4.609
Ministrul Mediului și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este îngropat pe plajele din România: Aici este Vestul Sălbatic!
4.609

1.881
Volodimir Zelenski vine la București, într-un moment crucial: Se duce la Cotroceni și la Palatul Victoria
1.881

6.459
Cum s-a votat în Parlament decizia privind armele americane în România: surprize pe lista celor care au votat împotrivă, s-au abținut sau au lipsit
6.459

3.217
'Suntem foarte îngrijoraţi'. Tokes Laszlo provoacă valuri înainte de alegerile din Ungaria
3.217

5.627
CTP, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "George Simion a arătat că ultimul lui stăpân, cel mai de sus stăpân, este Putin, nu Trump"
5.627

















Comentează