„Să-ți stea în gât”. Reacție dură după gestul lui George Simion cu tortul în forma Groenlandei

Autor: Alice Draghici

Publicat: 22-01-2026 12:44

Article thumbnail

Sursă foto: Captură video/X/@MarkNaughton9

Un videoclip devenit viral, în care liderul AUR taie un tort reprezentând Groenlanda, decorat cu steagul Statelor Unite, a stârnit un val de reacții. Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a condamnat public momentul și i-a transmis un mesaj tăios lui George Simion.

Mesajul lui Nicu Ștefănuță: comparația cu un teritoriu românesc

Într-o postare pe Facebook, Nicu Ștefănuță și-a exprimat indignarea față de gestul liderului AUR și l-a provocat să privească situația dintr-o altă perspectivă.

„Când tai tortul ăla, gândește-te că poate era Dobrogea în locul Groenlandei și cineva îți cerea acel teritoriu”, spune Ștefănuță.

Vicepreședintele Parlamentului European a legat gestul de ideea de solidaritate între state și alianțe, subliniind că astfel de situații nu ar trebui tratate cu superficialitate.

„Pentru că noi suntem parte dintr-o familie și când ești parte dintr-o familie ai grijă de nevoile celor din familia ta. Dacă unul dintre membrii familiei este atacat, nu râzi la lucruri serioase. Pentru că, data viitoare, poate ești tu la rând! Așa că, să-ți stea în gât tortul ăla”, a adăugat el.

Cum a apărut imaginile care au devenit virale

Momentul a fost filmat după ce George Simion a fost premiat de o grupare populistă din Statele Unite. În imagini, liderul AUR taie un tort realizat sub forma Groenlandei, glazurat în culorile drapelului american.

De ce se află George Simion în Statele Unite

George Simion se află în prezent în SUA, unde participă la o campanie de promovare a „Anului SUA în România”, inițiativă propusă de partidul AUR.

Totodată, mai mulți parlamentari ai formațiunii susțin că, în cadrul deplasării, au întâlniri cu membri ai Congresului american pentru discuții legate de ceea ce ei numesc „lovitura de stat” de la alegerile prezidențiale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri