Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat că autorităţile caută în continuare soluţii pentru suplimentarea paturilor de ATI pentru bolnavii COVID, dar a explicat că dintr-un număr total de aproximativ 4.000 de paturi de terapie intensivă la nivel naţional sunt folosite doar aproape 1.600, întrucât nu pot fi lăsate deoparte celelalte urgenţe medicale.
"Cifrele se schimbă, vorbim de dinamică, dacă acum vă dau o cifră, peste 10 minute e alta. Deci, la Bucureşti astăzi am pierdut 8 paturi pe care noi le-am pus în funcţiune sâmbătă. Au rămas, bineînţeles, cele 20 de la Spitalul "Foişor" şi, bineînţeles, toate paturile, tot ce a fost instalat suplimentar la 'Universitar', la Spitalul 'Sfântul Pantelimon', la Fundeni, deci peste tot unde s-au instalat. Cifra exactă, acum, câte sunt libere, nu am cum să v-o spun, dar pot să v-o comunic ulterior dacă sun la Centrul Naţional de Conducere a Intervenţiei, care au exact cifrele, care se schimbă, cum am spus, în dinamică", a declarat Raed Arafat, luni seară, la Palatul Victoria, întrebat într-o conferinţă de presă câte locuri la ATI pentru bolnavii COVID sunt în prezent în Bucureşti şi câte la nivelul întregi ţării.
Şeful DSU a precizat totuşi că luni în ţară erau "foarte puţine paturi libere" la ATI.
"Dacă am avut 1.532 de pacienţi de paturi ATI, deci cel puţin 1.532 de paturi există. Dacă la 1.532 de paturi am avut zero paturi libere înseamnă că ăsta a fost numărul maxim pentru adulţi, atenţie, dacă adăugăm la ele şi cele pentru copii şi cele de obstetrică-ginecologie trecem peste 1.600, numai că noi astea nu le luăm în considerare, şi luăm în considerare numai paturile care sunt de adulţi. Continuăm, în colaborare, bineînţeles, cu Ministerul Sănătăţii, să găsim soluţii. Şi continuă dânşii şi ştiu că au în continuare legături, videoconferinţe, discuţii ca să găsească soluţii pentru paturile de terapie intensivă, pentru că, să se înţeleagă, dacă numărul total de paturi de terapie intensivă este aproape de 4.000 în ziua de astăzi, să zicem, aproximativ, diferenţa între paturile COVID şi paturile non COVID sunt pentru urgenţele celelalte. Cum am zis la început, nu avem cum să luăm toate paturile de terapie intensivă. De ce? Pentru că în momentul în care le iei pe toate o să avem probleme cu celelalte urgenţe şi vor sta ele în UPU în aşteptarea unui pat de terapie intensivă", a afirmat Arafat.
Şeful DSU a explicat că, de exemplu, s-a mers pe varianta preluării paturilor de terapie intensivă pentru bolnavi COVID de la Spitalul "Foişor" pentru că acolo Secţia de terapie intensivă este una "foarte modernă, foarte bine pregătită" şi care "nu avea capacitatea ocupată", avea "trei pacienţi postoperatorii".
"Deci, când s-au mutat pacienţii cu COVID la 'Foişor', noi nu am evacuat din Terapie Intensivă decât trei pacienţi, în mare parte postoperator, nu chiar critici de terapie intensivă şi am dus acolo 20 de pacienţi critici (bolnavi de COVID - n.r.). Ăsta a fost modul în care am lucrat ca să creştem capacitatea fără să impactăm celelalte urgenţe", a spus Arafat.
El a mai precizat că numărul de 1.532 de paturi ATI pentru bolnavii COVID adulţi reprezintă capacitatea atinsă acum două zile.
Raed Nu putem lua toate paturile de ATI pentru COVID, vom avea probleme cu celelalte urgenţe
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

361
Descoperire surprinzătoare: Alimentul banal de la micul dejun care ar putea reduce riscul unui cancer periculos
361

35
Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului din Bistriţa
35

32
Tinerii dorm tot mai puțin: durata somnului adolescenților a scăzut în ultimii ani
32

27
1.500 de specialiști vor fi instruiți pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile
27

74
Mezelurile, în centrul unui focar de listerioză în Franța: două persoane au murit
74

41
Daltonismul ar putea ascunde un semn timpuriu al cancerului de vezică urinară
41

45
Alimentația la menopauză: cei mai importanți șapte nutrienți care ajută la evitarea riscurilor
45

27
Consiliul Județean Brașov vrea să preia Spitalul CFR de la Ministerul Transporturilor
27

46
Ce ar trebui să mănânci la menopauză: 7 nutrienți esențiali pentru a reduce riscurile
46

34
Cafea și somn? Specialiștii spun că această combinație poate crește energia
34

9
Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
9

23
Ziua Mondială a Rinichiului: Medicii avertizează că bolile renale pot evolua fără simptome
23

1.044
Cum poate fi prevenită și depistată precoce una dintre cele mai frecvente boli la femei
1.044

















Comentează