Autorităţile din Thailanda l-au arestat vineri pe un important exponent al mişcării pro-democraţie şi susţinător al protestelor care au loc de mai multe săptămâni aproape zilnic în ţara asiatică, relatează AFP, Reuters şi dpa potrivit Agerpres.
Parit "Pinguinul" Chiwarak, în vârstă de 22 de ani, a fost arestat într-o zonă rezidenţială a capitalei Bangkok, în timp ce se îndrepta spre proteste, conform unei postări de pe pagina sa de Facebook.
Comandantul adjunct al poliţiei din Bangkok a confirmat arestarea şi a precizat că Parit Chiwarak este vizat de acuzaţii legate de o manifestaţie din 18 iulie, la debutul protestelor.
Manifestanţii din Thailanda, în mare parte tineri, cer dizolvarea parlamentului, modificarea Constituţiei şi chiar reforme în ce priveşte monarhia, un subiect extrem de sensibil în societatea thailandeză.
Free Youth, una dintre grupările aflate la originea manifestaţiilor, a publicat un comunicat în care le cere autorităţilor să pună capăt "intimidării exprimării politice" şi îi invită pe thailandezi să iasă în număr mare la un miting prevăzut pentru duminică la Bangkok.
Arestarea anunţată vineri este a treia în decurs de o săptămână, după cea a unui avocat şi cea a unui alt student, la 7 august, amândoi fiind eliberaţi condiţionat după 24 de ore. Acuzaţiile care li se aduc se referă între altele la instigarea la rebeliune şi la încălcarea legii privind urgenţa sanitară.
Manifestanţii din Thailanda, care îi au ca model pe tinerii din Hong Kong, nu au un lider şi se organizează în principal prin apeluri pe reţelele sociale.
Multă vreme, principala lor ţintă a fost premierul Prayuth Chan-o-cha, general în retragere şi fost lider al juntei militare care a condus ţara după lovitura de stat din 2014 până la alegerile contestate din 2019. Protestatarii cer demisia acestuia, precum şi dizolvarea parlamentului şi schimbarea Constituţiei din 2017 care le asigură puteri vaste celor 250 de senatori aleşi de armată.
Proteste în Thailanda - Un cunoscut militant pro-democraţie a fost arestat
București
10°C
Articole Similare

75
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
75

751
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
751

2.952
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
2.952

2.032
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.032

61
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
61

2.886
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.886

2.362
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.362

73
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
73

1.011
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.011

59
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
59

1.859
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.859

59
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
59

2.012
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
2.012
















Comentează