Prințul William va merge în Arabia Saudită pentru o vizită oficială de trei zile

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 09-02-2026 12:12

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Prințul William, moștenitorul tronului britanic, va sosi luni seară la Riad pentru o vizită oficială de trei zile în Arabia Saudită. Vizita are obiectivul de a consolida relațiile bilaterale în domeniile comerțului, energiei și investițiilor.

Prințul de Wales urmează să se întâlnească cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, liderul de facto al regatului, relatează Le Figaro. La sosire, William va efectua un tur privat al sitului At-Turaif, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, însoțit de Mohammed bin Salman, înaintea unei întâlniri oficiale.

Marți, acesta va vizita un proiect de regenerare urbană sustenabilă din Riad și se va întâlni cu cadre universitare pentru discuții privind tranziția energetică a Arabiei Saudite.

De asemenea, este programată o întâlnire cu eleve la un centru de fotbal, urmată de participarea la un turneu de sporturi electronice.

Miercuri, moștenitorul coroanei britanice va vizita o rezervație naturală și o fermă sustenabilă din oaza Alula.

Regatul Unit își intensifică în prezent relațiile cu monarhia din Golf, în timp ce negociază un acord comercial cu Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC).

În plus, Arabia Saudită și-a exprimat, totodată, interesul de a se alătura programului internațional Future Combat Air Program (GCAP), dezvoltat de Marea Britanie, Italia și Japonia.


Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri