Autoritățile ruse susțin că serviciile britanice de informații ar fi în spatele tentativei de asasinat care l-a vizat pe generalul GRU Vladimir Alekseev,lucru care destabilizează și mai mult relațiile dintre Moscova și Londra.
Șeful FSB, Alexander Bortnikov, a declarat că anchetatorii au avansat semnificativ în acest caz și că ar fi fost identificați aproape toți cei implicați în pregătirea atacului, inclusiv presupuşii finanțatori. Mai multe persoane au fost reținute, iar un suspect ar fi părăsit Rusia, refugiindu-se în Ucraina.
Ucraina, acuzată că ar fi acționat sub coordonare britanică
Potrivit FSB, tentativa de asasinat ar fi fost pusă la cale de serviciile ucrainene, însă sub „supravegherea” unei terțe țări, indicată explicit drept Regatul Unit.
Atacul ar fi avut loc pe 6 februarie, la Moscova, iar ținta ar fi fost prim-adjunctul șefului Direcției Principale a Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, structură responsabilă de informațiile militare.
Anterior, pe 9 februarie, Moscova a sugerat o posibilă implicare a Poloniei, susținând că unul dintre presupuşii autori ar fi fost racolat prin intermediul fiului său, cetățean polonez. Un alt suspect ar fi avut legături cu rețele asociate opozantului rus Alexei Navalnîi. De asemenea, serviciile ruse au afirmat că celor implicați li s-ar fi promis 30.000 de dolari pentru executarea planului, notează Militarnyi.
Londra trimite trupe britanice în Ucraina
Pe fondul acestor acuzații, secretarul britanic al Apărării, John Healey, a declarat că își dorește ca 2026 să fie anul în care războiul din Ucraina să se încheie. El a afirmat că ar vrea să fie primul ministru al Apărării care trimite trupe britanice în Ucraina, dar numai într-un context de pace, notează The Telegraph.
Potrivit oficialului britanic, desfășurarea de forțe ar reprezenta un semnal clar că s-a ajuns la un acord și că securitatea Ucrainei este garantată. Londra discută cu partenerii săi despre crearea unei forțe multinaționale de menținere a păcii, care să sprijine stabilitatea după un eventual armistițiu.
Healey a reafirmat sprijinul pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski, iar fostul premier Boris Johnson s-a declarat, la rândul său, favorabil unei implicări militare britanice în cadrul unui acord de pace.
Moscova respinge orice prezență militară străină
Rusia a acuzat frecvent Marea Britanie că ar coordona o parte dintre operațiunile ucrainene și a transmis că nu va accepta desfășurarea de trupe străine pe teritoriul Ucrainei, chiar și în eventualitatea unui acord care să pună capăt conflictului.





























Comentează