Parlamentul României va fi iluminat în culorile drapelului ucrainean, pentru a marca patru ani de război

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 23-02-2026 10:08

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Parlamentul României va fi iluminat, marţi, în culorile drapelului ucrainean, pentru a marca patru ani de la agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

"Faţada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piaţa Constituţiei, va fi iluminată marţi în culorile drapelului ucrainean, începând cu ora 18:00, iar drapelul ucrainean va fi arborat, în aceeaşi zi, în faţa Parlamentului României. Instituţia se alătură, astfel, altor state din lume care vor comemora, la această dată, printr-un gest de solidaritate comun, victimele războiului", a anunţat Camera Deputaţilor, printr-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Conform sursei citate, luni, la începutul şedinţei de plen a forului legislativ de la Bucureşti, de la ora 16:00, va fi păstrat un moment de reculegere dedicat comemorării cetăţenilor Ucrainei omorâţi în război.

Pe 24 februarie se împlinesc patru ani de la declanşarea, de către Federaţia Rusă, a războiului de agresiune împotriva Ucrainei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri