Ascensiunea la putere a lui Friedrich Merz în Germania oferise speranțe de revitalizare a relațiilor franco-germane. Însă după mai puțin de un an cancelarul și Emmanuel Macron par să nu se înţeleagă. Totuși, în fața lui Vladimir Putin și Donald Trump, care visează să divizeze Europa, ieșirea din această situație dificilă este imperativă.
Relațiile dintre Franța și Germania scârțâie serios
Dezamăgirea este la fel de mare ca speranțele pe care Franța şi le-a pus în cancelarul german Friedrich Merz, învestit la Berlin în mai 2025, și este imensă. După ani de neînțelegeri între Emmanuel Macron și social-democratul Olaf Scholz (2021-2025), Parisul a văzut în sosirea conservatorului Friedrich Merz o ocazie istorică de reînnoire a Europei neglijate de America.
Și pe bună dreptate: în doar câteva săptămâni el a dărâmat mai multe tabuuri istorice, permițându-i în sfârșit Germaniei să se îndatoreze masiv pentru a-și finanța reînarmarea, denunțând dependența excesivă a acesteia de Statele Unite și vorbind deschis despre o apărare europeană. În faţa acestui european convins, uneori etichetat în grabă drept "neo-gaullist", Parisul exulta.
Trezirea este brutală
La nici un an mai târziu, trezirea este brutală. Franța și Germania par să fi pierdut orice teren comun şi nici măcar nu încearcă să se înțeleagă reciproc. O serie de dezacorduri nefericite au creat o ruptură între două state care, fundamental, rămân opuse pe aceleași probleme. Berlinul critică Parisul pentru că nu a susținut acordul comercial cu Mercosur - piața comună sud-americană - pe care Friedrich Merz l-a apreciat atât de mult pentru găsirea unor piețe alternative, într-un moment în care Statele Unite și China își închid ușile.
Cancelarul german nu a înțeles că era imposibil din punct de vedere politic ca Emmanuel Macron să susțină textul. De asemenea, el a sperat la sprijinul Franței atunci când a propus utilizarea activelor rusești înghețate pentru a finanța ajutorul acordat Ucrainei. Și aici, jucându-şi ultima carte, a ignorat rezervele exprimate de Franța și alte țări europene.
La rândul său, Franța ar dori ca Germania să își asume pe deplin rolul strategic în Europa și să se elibereze de sub tutela americană, de care o parte a țării rămâne visceral atașată din comoditate și din teama de noi responsabilități. În plus, Emmanuel Macron nu a putut rezista tentației de a readuce în discuție posibilitatea unui împrumut european comun, care, în opinia sa, ar permite dezvoltarea autonomiei strategice pe care și-o dorește de aproape un deceniu.
Aceasta a fost o modalitate de a înțelege greșit cât de impardonabilă e această idee pentru cancelar din punct de vedere politic. Unii, chiar și în propriul său partid, nu-l pot ierta pentru că a rupt austeritatea susținută de partidul său, autorizând recurgerea la datorii. Și, din perspectiva Germaniei, banii de cheltuială nu pot înlocui reformele fundamentale pe care Franța le-a amânat în mod constant. Încă o dată, izbucnirea președintelui francez a fost interpretată ca un capriciu insuportabil, nepotrivit și nedorit.
Franța și Germania, obligate să găsească o cale de împăcare
Proiectul comun al avioanelor de vânătoare, de sabotarea căruia Franța și Germania se acuză reciproc, ilustrează această criză franco-germană. Însă, fundamental, dezacordurile lor nu sunt nimic nou. Franța vrea să cheltuiască mai mult decât își poate permite și intenționează să-și protejeze economia. Germania trebuie să exporte și pună prioritate pe reformele economice în detrimentul investițiilor.
Ieșirea din această situație dificilă este imperativă. Într-o Europă pe care Donald Trump și Vladimir Putin visează să o împartă, Franța și Germania nu prea au de ales: sunt obligate să se unească, și rapid. Fără îndoială, sunt conștiente de acest lucru, ambele evocând posibilitatea de a împărtăși puterea de descurajare nucleară a Franței la Conferința de la München. Dacă vor reuși să ajungă la un acord, Europa va fi făcut un pas semnificativ înainte. Un pas uriaș.
Comentează