Preţul vaniliei a crescut în ultimii doi ani, afectându-i pe producătorii de îngheţată din Marea Britanie, transmite BBC.
Preţul mediu al unui kilogram de boabe de vanilie este de 600 de dolari, mai mult decât argintul.
Fabrica de îngheţată Snugburys din Cheshire produce într-o săptămână aglomerată aproximativ cinci tone de îngheţată folosind laptele obţinut de la ferma familiei. Aproximativ 40% din aromele folosite la această îngheţată conţin vanilie sub o anumită formă, iar familia plăteşte furnizorii de 30 de ori mai mult pentru acest extract decât în anii precedenţi.
Preţul a crescut foarte mult, astfel încât anul trecut am decis să cumpărăm anticipat necesarul pentru un an de zile. Am analizat dacă putem să ne acoperim costurile, ceea ce am reuşit în final, a explicat Cleo Sadler, responsabil pentru producerea îngheţatei. Prin cumpărarea anticipată familia s-a asigurat că are stocuri suficiente pentru perioada verii şi îşi poate menţine menţine preţurile.
Dar alţi producători de îngheţată au renunţat la includerea vaniliei din cauza costurilor mai ridicate.
Julie Fisher, care a înfiinţat în urmă cu şapte ani producătorul artizanal de îngheţată Ruby Violet, a declarat pentru BBC că aroma de vanilie va dispărea în viitorul apropiat din produsele comercializate în magazinele londoneze deoarece nu-şi poate permite preţul ridicat.
Alţi producători iau în calcul reconsiderarea folosirii acestui extract costisitor.
Proprietarii fabricii Snugbury se laudă cu ingredientele lor naturale astfel încât nu iau în considerare alternative sintetice la vanilie.
Ciclonul care a lovit în 2017 plantaţiile din insula Madagascar - principalul producător de vanilie la nivel mondial, care asigură peste 75% din necesarul global - a dus la creşterea preţului vaniliei, a explicat Julian Gale, analist specializat în materii prime la IEG Vu. Acesta susţine că preţul va rămâne ridicat deoarece pagubele produse au fost importante.
Fiind dificil de cultivat, vanilia este a doua cea mai scumpă aromă din lume, după şofran.
Alţi mai producători globali sunt Papua Noua Guinee, India şi Uganda. Vanilia nu se foloseşte doar la îngheţată, ci şi la dulciuri, alcool, cosmetice şi parfumuri, a adăugat Julian Gale.
Preţul ridicat al vaniliei afectează producătorii de îngheţată
Explorează subiectul
Articole Similare

27
Ministrul Finanţelor: Cred că în trimestrul al treilea, începând cu luna iulie, august, o să începem să vedem scăderea inflaţiei şi ea se va duce spre intervalul de referinţă undeva în decembrie, spre 4%
27

791
Economiile din bancă nu mai țin pasul cu scumpirile: cum îți protejezi banii de inflație în 2026
791

39
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
39

803
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
803

32
Primul produs Apple din 2026 este o nouă versiune a dispozitivului de localizare AirTag, care promite o precizie mai mare în găsirea obiectelor pierdute
32

16
FOTO Liceul "Anastasie Başotă" din Pomârla, Botoșani, a fost reabilitat prin PNRR
16

662
Ministrul Finanțelor merge ață la Bruxelles pentru a discuta despre buget: discuții de culise între partide
662

52
Complexul hidroenergetic Cerna - Motru - Tismana a primit acordul de mediu
52

2.208
Prima reacție din Guvern după scandalul din coaliție cu asumarea răspunderii pe cele două pachete de măsuri, reforma administrativă şi relansarea ecoonomie: Trebuie să se întâmple într-un consens
2.208

106
Opt oferte au fost depuse pentru construirea ultimului tronson al Autostrăzii ”Unirii”
106

1.812
Radu Miruță îl contrazice pe șeful Armatei în controversa apărării Neptun Deep: MApN n -ar sta cu mâna în sân!
1.812

2.121
VIDEO Radu Miruță a răbufnit în scandalul Romarm și țintește la vârful Guvernului: AMEPIP a fost parte în procedura de selecție. Vedem ce spune si Parchetul!
2.121

2.503
VIDEO Ministrul Apărării le pune pofta în cui „șmecherilor”: „vă spun că nu există această opțiune la programul SAFE”
2.503

















Comentează