Preţul la ţiţei a scăzut luni, din cauza temerilor că redresarea cererii de combustibil ar putea fi afectată de creşterea numărului de noi cazuri de COVID-19 pe plan global, transmite Reuters potrivit Agerpres.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' a scăzut cu 0,34 dolari, la 40,25 dolari, după ce săptămâna trecută a crescut cu 0,04 dolari.
La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut luni până la 42,78 dolari, după un declin uşor săptămâna trecută.
Conform datelor Reuters, pandemia de coronavirus (COVID-19) a ucis peste 604.000 de persoane în întreaga lume şi peste 14,5 milioane de persoane sunt infectate.
"Pandemia care pare fără sfârşit ar putea forţa statele din întreaga lume să impună restricţii severe, care vor încetini redresarea economiei şi vor reduce cererea de energie", a avertizat Avtar Sandu, de la Phillip Futures.
După ce în aprilie cererea de combustibil a scăzut cu 30%, în următoarele luni s-a observat o redresare, dar este sub nivelul de dinaintea pandemiei.
Piaţa este afectată şi de informaţia că regele Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite, în vârstă de 84 de ani, a fost internat la spitalul 'Regele Faysal' din Riad pentru a face un control medical, după o inflamaţie a vezicii biliare.
Monarhul, care conduce din 2015 regatul saudit, cel mai mare exportator de ţiţei din lume, este un aliat important al SUA.
Cererea globală de petrol va creşte anul viitor la un nivel record - şapte milioane de barili pe zi (bpd) - datorită redresării economiei mondiale în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar va rămâne sub nivelul din 2019, se arată în raportul lunar publicat săptămâna trecută de Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol.
De asemenea, cererea pentru ţiţeiul produs de OPEC ar urma să crească în 2021 cu şase milioane bpd, la 29,8 milioane de barili pe zi, previzionează cartelul.
Este primul raport în care OPEC evaluează piaţa petrolului din 2021. Estimarea nu include riscurile negative care s-ar putea materializa în 2021, cum ar fi tensiuni comerciale între SUA şi China, un nivel ridicat al datoriilor sau un al doilea val de infecţii, se arată în raport.
Măsurile de izolare introduse pentru a ţine sub control răspândirea virusului au afectat în mod deosebit piaţa petrolieră, unde preţurile s-au prăbuşit cu 70% până la mijlocul lunii aprilie şi au dus la acumularea unor stocuri mari de petrol şi combustibili la nivel mondial.
OPEC se aşteaptă ca în acest an cererea globală de petrol să scadă cu 8,95 milioane de barili pe zi, mai puţin decât în raportul de luna trecută. De asemenea, cererea pentru ţiţeiul produs de OPEC ar urma să crească în 2020 la 23,8 milioane de barili pe zi, previzionează cartelul.
Preţul petrolului scade pe fondul temerilor privind reducerea cererii de combustibil
Explorează subiectul
Articole Similare

1.626
Surprize neplăcute pentru români: Facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie/ Prețul va crește cu 26%
1.626

98
Wizz Air suspendă zborurile către Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman
98

212
Românii pot cumpăra titluri de stat Fidelis cu dobânzi de până la 7,10% la lei şi până la 6% la euro
212

66
Donald Trump întârzie nominalizarea lui Kevin Warsh la conducerea Federal Reserve
66

148
Unul dintre cei mai mari creditori privaţi din SUA, Blue Owl, se clatină: Impactul asupra pieței financiare
148

19.170
Ilie Bolojan a luat o decizie care va produce un adevărat cutremur în piața imobiliară: Ne putem aștepta la un blocaj de proporții
19.170

1.384
Scenariu radical la Washington: Donald Trump mizează pe tarife în locul impozitelor. Analiştii politici rămân sceptici
1.384

86
Creştere a preţurilor petrolului, pe fondul prelungirii negocierilor SUA–Iran
86

4.455
VIDEO Un proiect de mare infrastructură a căzut în România: „Fraudă internaţională fără precedent după revoluţie” / Alte patru licitaţii, suspecte
4.455

1.978
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
1.978

576
Cât a investit România în apărare, în ultimii ani: Europa pompează sute de miliarde pentru înarmare
576

2.535
Concedieri la cel mai mare producător din industria chimică românească: cel puțin 1.200 de angajați concediați
2.535

60
Patria Bank – Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2025
60

















Comentează