Containerele maritime puse unele peste altele pe navele uriaşe care transportă orice, de la anvelope la telefoane mobile, încep să cadă peste bord într-un ritm alarmant, astfel că mărfuri în valoare de milioane de dolari ajung pe fundul mării odată ce intensificarea presiunilor pentru urgentarea livrărilor creşte riscul unor greşeli, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Industria de shipping se confruntă cu cea mai mare creştere a containerelor pierdute pe mare din ultimii şapte ani. Peste 3.000 de containere au căzut în mare anul trecut şi peste 1.000 au avut aceeaşi soartă de la începutul acestui an. Accidentele de acest fel perturbă lanţurile de aprovizionare pentru sute de retaileri şi producători americani precum Amazon şi Tesla.
Sunt mai multe motive pentru această creştere explozivă a accidentelor. Vremea devine din ce în ce mai imprevizibilă, navele devin din ce în ce mai mari, iar containerele pot fi astfel puse unele peste altele până la înălţimi fără precedent. Însă ceea ce agravează problema este explozia comerţului electronic, care creşte urgenţa pentru companiile de shipping să livreze produsele cât mai rapid posibil.
"Din cauza utilizării accelerate a containerelor, aceste mari nave port-container sunt mult mai aproape de capacitatea maximă decât în trecut. Există presiuni comerciale asupra navelor să ajungă la timp şi, în consecinţă, să efectueze mai multe curse", spune Clive Reed, fondatorul firmei Reed Marine Maritime Casualty Management Consultancy.
Această nevoie pentru viteză creează condiţii periculoase care se pot transforma rapid într-un dezastru, susţin experţii în shipping. Pericolele variază de la docherii care poziţionează incorect containerele unele peste altele până la căpitanii navelor care nu vor schimba cursul navei pentru a evita o furtună deoarece în acest fel economisesc combustibil şi timp. O singură mişcare greşită poate pune navele şi echipajele în pericol.
În luna noiembrie a anului trecut vântul puternic şi valurile mari au făcut ca nava One Apus, cu o lungime de 364 de metri, să piardă peste 1.800 de containere. Acesta a fost cel mai grav accident de după 2013, când nava MOL Comfort s-a rupt în două şi a pierdut întreaga încărcătură de 4.293 de containere în Oceanul Indian.
La un preţ mediu de 50.000 de dolari pentru fiecare container, One Apus a pierdut mărfuri în valoare de 90 de milioane de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimii ani susţine Jai Sharma, partener la firma de avocatură Clyde & Co. din Londra. Pierderile din acest an s-au ridicat la 54,5 milioane de dolari, arată datele culese de Bloomberg.
Aproape toate incidentele recente s-au întâmplat în Oceanul Pacific, o regiune unde cel mai aglomerat trafic coincide cu vremea nefavorabilă. Această rută conectează economiile din Asia cu consumatorii din America de Nord şi anul trecut a fost cea mai profitabilă pentru companiile de shipping.
În condiţiile în care anual la nivel global sunt transportate 226 milioane de containere, pierderea a 1.000 de containere poate părea o picătură într-un ocean. "Procentual, este o pierdere foarte mică. Dar este vorba de aproape 60% din valoarea monetară a tuturor incidentelor în care sunt implicate containere", subliniază Jacob Damgaard, director asociat la Britannia P&I.
Vulnerabilitatea industriei de shipping a fost scoasă la lumină luna trecută când nava Ever Given a rămas blocată în Canalul Suez. Uriaşa navă de 400 de metri a paralizat traficul, timp de aproape o săptămână, prin această arteră vitală de navigaţie iar impactul asupra comerţului mondial se resimte şi acum.
Mulţi experţi susţin că situaţia a devenit şi mai periculoasă din cauza presiunilor asupra lanţurilor de aprovizionare create de pandemia de coronavirus. În condiţiile în care, din ce în ce mai multe containere sunt amplasate unele peste altele, o navă poate deveni mai instabilă pe mare. Un alt risc este cel al echipajelor suprasolicitate. Din cauza numărului mare de containere de pe punte, este din ce în ce mai dificil pentru echipaje să verifice dacă fiecare şurub este strâns cum trebuie.
"Atunci când combini toate acestea cu posibilitatea unei întreţineri precare a dispozitivelor de fixare şi a cablurilor necesare pentru asigurarea containerelor, ai un accident care aşteaptă să se întâmple", spune Jonathan Ranger director pentru regiunea Asia Pacific la American International Group Inc.
Presiune uriașă pe transportul maritim - Containerele au început să cadă peste bord
Explorează subiectul
Articole Similare

3
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
3

22
Clasamentul celor mai sigure companii aeriene din lume în 2026
22

1.784
Presa din Ungaria anunță că un lanț maghiar de fast-food va domina România: Surprinzător!
1.784

938
Radu Miruță anunță că banii din SAFE merg și către afaceriștii din România: După ani buni de visuri nerealizate
938

640
Un nou șoc pentru agricultură - Îngrășăminte mai scumpe chiar înainte de campania agricolă. Avertismentul fermierilor către Guvern și Bruxelles
640

5.036
Șefa POT distruge programul SAFE pentru România: Ne facem datorii de 38 de miliarde de euro
5.036

52
Frigul extrem și tensiunile internaționale duc prețul gazelor la cote record
52

110
INS: România exportă tot mai multă energie electrică, în timp ce importul crește cu 37,4%
110

26
INS: Câştigul salarial mediu net a crescut cu 2,2% în noiembrie, la 5.615 lei, faţă de luna octombrie 2025
26

24
Vânzările Porsche au scăzut cu 10% în 2025
24

6.004
Primul mare faliment al lui 2026: Prăbușirile marilor companii, din 1970 până astăzi, urmează tipare comune
6.004

181
Curs valutar, 16 ianuarie
181

56
Report de 9,43 milioane euro la Joker, la tragerea de duminică. Report de 3,19 milioane euro la Loto 6/49
56

















Comentează