Preşedintele kosovar Hashim Thaci a sosit luni la Haga pentru o audiere cu procurorii internaţionali care l-au acuzat în luna iunie pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în timpul revoltei din Kosovo, din 1998-1999, contra regimului sârb, transmit Reuters şi AFP.
Înaintea audierii, Thaci a declarat că susţine ''adevărul, reconcilierea şi pacea''.
''Nimeni nu poate rescrie istoria. Sunt pregătit să înfrunt noua provocare şi să o înving, pentru fiii mei, familia mea, poporul meu şi ţara mea. Acesta este preţul libertăţii. Cred în adevăr şi libertate'', a afirmat el.
''Kosovo este o poveste de succes şi sunt mândru de asta'', a adăugat Hashim Thaci.
Procurorii consideră că Hashim Thaci, unul dintre foştii comandanţi ai organizaţiei paramilitare Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), este responsabil pentru aproximativ 100 de crime în timpul conflictului care în final a dus la declararea unilaterală a independenţei Kosovo.
Potrivit unui proiect al actului de acuzare din luna iunie, pe numele lui Thaci şi ale altor foşti lideri kosovari au fost emise 10 capete de acuzare, printre care ''infracţiuni contra umanităţii şi infracţiuni de război, inclusiv omucidere, dispariţie forţată a persoanelor, persecuţie şi tortură''.
Actul de acuzare are nevoie de aprobare judiciară pentru ca respectivul caz prezentat de procurori să poată avansa, termenul limită pentru o decizie fiind finalul lunii august.
Hashim Thaci a respins acuzaţiile, dar a precizat că va demisiona din funcţia de preşedinte dacă va fi pus sub acuzare în mod oficial.
În a doua jumătate a anilor '90, etnici albanezi din Kosovo, care formează majoritatea populaţiei acesteia, s-au revoltat contra regimului sârb, atacurile de gherilă transformându-se rapid în 1998 într-un război marcat de răspunsuri dure ale forţelor armate sârbe.
Publicaţia Klan Kosova a relatat că Thaci va fi reprezentat la Haga de avocatul britanic Geoffrey Nice, care a fost unul dintre procurori în procesul fostului preşedinte sârb Slobodan Milosevic pentru crime de război. Acesta a fost judecat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fost Iugoslavie (TPIY) pentru genocid şi alte atrocităţi comise de militari sârbi în Croaţia, Bosnia şi Kosovo în anii '90. Milosevic a murit în 2006 înainte de a fi dat un verdict.
Președintele kosovar Hashim Thaci se întâlneşte, la Haga, cu procurorii care l-au acuzat de crime de război
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

933
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
933

1.386
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
1.386

1.743
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
1.743

4.744
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
4.744

2.523
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.523

76
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
76

3.253
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.253

2.583
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.583

85
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
85

1.094
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.094

68
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
68

2.029
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
2.029

64
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
64
















Comentează