Preşedintele iranian Hassan Rohani, extrem de criticat pentru că şi-a format un cabinet de miniştri doar din bărbaţi, a decis să includă şi trei femei în guvern, două în calitate de vicepreşedinţi şi o a treia ca asistentă specială, relatează miercuri AFP, potrivit Agerpres.
Astfel, Massoumeh Ebtekar a fost numită vicepreşedinte pentru femei şi familie, Laya Joneydi - vicepreşedintă pentru 'probleme juridice' şi Shahindokht Mollaverdi - asistentă specială responsabilă de 'drepturile cetăţenilor'.
Prin urmare, cabinetul lărgit are în rândurile sale cu o femeie mai puţin decât vechiul guvern, care includea patru reprezentante ale sexului frumos - trei în calitate de vicepreşedinţi şi o asistentă specială.
Un ministru şi opt vicepreşedinţi mai trebuie să fie numiţi, dar nu se aşteaptă desemnarea niciunei femei în respectivele funcţii.
Spre deosebire de miniştri, vicepreşedinţii nu au nevoie să obţină votul de încredere din partea parlamentului, care urmează să se pronunţe începând de marţi asupra fiecărui ministru desemnat.
Preşedintele Rohani a fost aspru criticat, în special de reformatori, pentru că nu a numit femei în posturi ministeriale şi nu a întinerit cabinetul său.
"Felicitări pentru numirea masivă a sunniţilor (care formează mai puţin de 10% din populaţie), a femeilor şi tinerilor în guvern", a scris pe un ton ironic într-o postare pe Twitter realizatorul Hossein Dehbashi, care a luat parte activă în prima campanie prezidenţială a lui Rohani în 2013, dar şi-a intensificat criticile în ultimii ani împotriva sa.
"Ne-am aşteptat la numirea a cel puţin unei femei", declarase marţi şi Mohammad Reza Aref, liderul deputaţilor reformatori din parlament, evocând - potrivit presei iraniene - că delegaţia şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini, venită la Teheran sâmbătă pentru a asista la ceremonia de învestire a preşedintelui Rohani, era compusă practic din femei.
Deputaţii reformatori au afirmat că mai mulţi dintre miniştrii desemnaţi ar putea să nu obţină votul de încredere al parlamentului.
Preşedintele iranian numeşte trei femei în cabinetul său lărgit
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

896
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
896

1.445
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.445

1.537
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
1.537

1.621
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.621

43
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
43

4.946
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
4.946

149
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
149

67
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
67

1.952
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.952

1.706
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.706

142
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
142

2.310
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.310

1.521
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.521

















Comentează