Kurdistanul trebuie să facă în continuare parte din Irak, a estimat joi premierul irakian, Haider al Abadi, în timp ce principalul lider regional a îndemnat la organizarea unui referendum cu privire la formarea unui stat kurd.
'Kurdistanul face parte din Irak şi sper că va rămâne' (parte), a declarat Abadi în faţa presei de la Berlin, după o întrevedere cu cancelarul federal german Angela Merkel.
În data de 3 februarie, Massoud Barzani, principalul lider al Kurdistanului irakian, regiune autonomă din 1991, a îndemnat la organizarea unui referendum pe marginea creării unui stat kurd în nordul Irakului, îndemn ce a escaladat tensiunile cu Bagdadul, în plin război împotriva jihadiştilor.
'În discuţiile cu autorităţile kurde, constat că ele nu doresc separarea', a temperat, cu toate acestea, liderul irakian, fără a preciza la cine se referă din cadrul autorităţilor locale.
El a îndemnat ca 'referendumul să nu se ţină'. O separare în regiune 'nu este în interesul nimănui', a insistat Abadi.
'Kurdistanul nu se va dezvolta fără Irak şi Irakul trebuie să rămână unit în toate componentele sale', a mai spus el, în timp ce regiunea autonomă, unde măsurile de austeritate nemulţumesc populaţia, este afectată din plin de prăbuşirea preţului la petrol.
În acest context, Al-Abadi a subliniat că 'veniturile irakienilor provenite din petrol au scăzut la numai 15% comparativ cu cât erau în urmă cu doi ani, ceea ce reprezintă o scădere importantă şi explică de ce Irakul are 'mari dificultăţi'.
'Regresul economic este cel mai mare pericol rezultat din scăderea preţurilor la petrol', a atenţionat el, insistând asupra faptului că acest lucru afectează şi 'economia mondială'.
Din iunie 2014, cursul pentru petrolul brut a scăzut cu 70%.
'Există provocări economice din cauza prăbuşirii preţului la petrol', ceea ce pune numeroase probleme pentru 'situaţia bugetară irakiană', a declarat, la rândul său, Angela Merkel.
Cancelarul federal a anunţat că Berlinul i-a alocat Bagdadului un credit de 500 de milioane de euro, 'pentru a contribui la reconstrucţia infrastructurii, pentru ca irakienii să aibă de asemenea speranţa de a-şi putea continua acolo viaţa şi a evita ca ei să-şi părăsească patria' şi să îngroaşe afluxul de refugiaţi spre Europa. AGERPRES
Premierul irakian: Kurdistanul trebuie să facă în continuare parte din Irak
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

811
Războiul din Orientul Mijlociu se extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
811

1.532
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.532

49
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
49

2.369
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.369

2.146
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.146

63
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
63

920
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
920

49
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
49

1.685
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.685

56
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
56

1.919
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.919

3.292
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.292

3.767
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.767
















Comentează