Parlamentul japonez a aprobat în primele ore ale zilei de sâmbătă o serie de legi în domeniul apărării care permit, pentru prima dată de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, trimiterea de soldaţi într-un conflict în străinătate, relatează AFP.
Senatorii au votat în şedinţă plenară aceste texte care dau o nouă interpretare Constituţiei pacifiste a ţării, după dezbateri furtunoase şi în timp ce mulţimea manifesta în faţa parlamentului.
Preşedintele Senatului, Masaaki Yamazaki, a anunţat adoptarea cu 148 de voturi pentru şi 90 împotrivă.
Pentru adversarii acestora, legile - care vor permite Japoniei să intervină pentru a apăra un aliat - încalcă principiul renunţării la război înscris în articolul 9 al Cartei fundamentale impuse în 1947 de Statele Unite.
Opozanţii susţin că noua interpretare a Constituţiei ar putea implica ţara în războaie la capătul lumii alături de americani.
Premierul de dreapta, Shinzo Abe, afirmă însă că o evoluţie legală este necesară în faţa ameninţărilor tot mai mari venind dinspre China şi Coreea de Nord. Prim-ministrul nipon consideră că este vorba despre o normalizare a situaţiei militare a Japoniei, limitată după încheierea războiului la autoapărare şi misiuni de ajutor umanitar sau logistic.
În ultimele săptămâni, zeci de mii de persoane au ieşit în stradă în cursul unor manifestaţii organizate aproape zilnic contra acestor legi, o mobilizare de o amploare rară în arhipelag.
De asemenea, eveniment excepţional într-un parlament ale cărui şedinţe se desfăşoară de obicei într-o atmosferă tăcută, senatorii au ajuns să se bată joi înainte de a aproba în comisie această legislaţie propusă de guvernul Shinzo Abe.AGERPRES/
PREMIERĂ: Japonia poate trimite trupe în străinătate LEGAL
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.357
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.357

4.860
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
4.860

10.514
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
10.514

4.852
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.852

4.376
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.376

1.768
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.768

11.868
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.868

4.137
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
4.137

5.360
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.360

4.672
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.672

4.460
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.460

5.258
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.258

3.140
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.140

















Comentează